Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Salvaţi Copiii România investeşte în prima parte a anului 1 milion de euro în dotarea secţiilor de pediatrie şi terapie intensivă neonatală, a căror stare s-a deteriorat în context pandemic, potrivit unui comunicat al organizaţiei, transmis, joi, AGERPRES.

Una dintre dotările de amploare din judeţul Mureş este aceea a Secţiei de Cardiologie de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Tg. Mureş, unde lista de aşteptare pentru cazurile care nu reprezintă urgenţe medicale este mare, iar secţia de terapie intensivă dispune doar de 13 paturi. În prezent, lista de aşteptare pentru operaţie cuprinde peste 50 de copii, cu malformaţii corectabile, a căror stare şi prognostic se deteriorează în aşteptare.

Astfel, cu sprijinul clienţilor Libris.ro, Salvaţi Copiii România a dotat Centrul Cardiovascular Pediatric cu echipamente medicale de peste 70.000 de euro, precum Rampă oxigen salon (12 bucăţi pentru 2 saloane), Rotem Stigma sistem automat de monitorizare a sângerării prin trombelastometrie şi Staerter kit, Lavoare aseptice reanimare (5 bucăţi), Lavoare bloc operator (3 bucăţi).

Totodată, vor fi dotate şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, cu echipamente de 66.265 de euro - dispozitiv Unique CFM pentru monitorizarea EEG, ECG, rSO2 în completarea sistemului de hipotermie controlată, aparat ventilaţie tip nCPAP, ventilator de transport, robot de UV, două monitoare de funcţii vitale şi Spitalul Clinic Judeţean Mureş cu echipamente de 13.735 de euro - monitor funcţii vitale şi masă radiantă.

În prima parte a anului 2021 vor fi dotate cel puţin zece unităţi medicale cu aparatură de 1.000.000 de euro.

Judeţele cu cele mai mari rate ale mortalităţii, pe segmentul de vârstă 1-4 ani, au fost, potrivit datelor definitive INS pentru anul 2019: Sălaj (73,63 la 100.000 de locuitori), Tulcea (70,29 la 100.000 de locuitori), Neamţ (63,99 la 100.000 de locuitori), iar acelea cu cele mai mici rate ale mortalităţii: Maramureş (10, 26 la 100.000 de locuitori), Braşov (15,42 la 100.000 locuitori) şi Giurgiu (0).

În judeţul Mureş, mortalitatea pe segmentul de vârstă 1-4 ani a fost de 38,64 la 100.000 locuitori.

Intervenţia medicală rapidă şi adecvată ar putea reduce mortalitatea în rândul copiilor cu vârsta între unu şi patru ani, ale cărei principale cauze sunt: leziunile traumatice (o rată de 8,7 la 100.000 de locuitori), afecţiunile aparatului respirator (7,3 la 100.000 de locuitori), tumorile (4,3 la 100.000 de locuitori) şi malformaţiile congenitale (2,9 la 100.000 de locuitori), potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) pentru anul 2019. AGERPRES/(AS-autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.