COD PORTOCALIU: 17-01-2022 ora 10 Intre 17 ianuarie, ora 16 – 18 ianuarie, ora 08 COD GALBEN: 17-01-2022 ora 10 Intre 18 ianuarie, ora 08 – 18 ianuarie, ora 20 se va semnala intensificări susținute ale vântului COD ROSU: 18-01-2022 Intre 00:45 si 05:00 se va semnala intensificări puternice ale vântului cu rafale care vor depăși 150...170 km/h, zăpadă puternic spulberată și troienită, vizibilitate redusă spre 0 m in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Salvamontiştii au intervenit, pe parcursul anului 2020, la peste 5.400 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical în zona montană, fiind salvate aproximativ 6.200 de persoane, a anunţat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu.

Potrivit acestuia, ANSMR şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea celor 42 de structuri judeţene sau locale Salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România pentru anul 2020, activitate influenţată direct de perioada de pandemie, atât ca şi adaptare a procedurilor de intervenţie, cât şi de gestionare a unui aflux ridicat de turişti către zona montană.

 


Sursa foto: Salvamont România


În perioada de referinţă, serviciile publice judeţene şi locale Salvamont au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 400 - 600 de salvamontişti, zilnic, în cele circa 140 de baze şi posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluenţă turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă şi pe traseele turistice alpine, structurile Salvamont fiind solicitate să intervină la 5.420 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate un număr de 6.182 de persoane.

"Dintre aceste acţiuni, un număr de 3.743 intervenţii au avut loc în sezonul de iarnă, 2.716 pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, 1.027 acţiuni iarna, în afara domeniilor schiabile, restul de 1.677 acţiuni înregistrându-se în sezonul de vară. Dintre acestea, 2.231 cazuri au fost predate pentru transport către unităţile medicale specializate, serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, 69 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 55 de cazuri au fost predate serviciului de medicină legală. În perioada de referinţă, structurile Salvamont au intervenit şi la 182 evenimente produse în afara zonei montane, ca resursă de sprijin sau echipă de prim răspuns, precum şi la 24 de evenimente montane, ca resursă de sprijin sau în locul altor structuri care nu au avut capacitatea de a interveni sau de a-şi soluţiona singure acţiunile pentru care erau responsabile", a precizat Sabin Cornoiu, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Conform acestuia, structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că sunt organizate corespunzător, îşi dimensionează corect şi îşi dezvoltă permanent resursele umane şi materiale.

De asemenea, au fost realizate peste 65.000 de acţiuni specifice de asigurare a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană.

Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone/Fundaţia Vodafone s-au primit 12.090 apeluri, dintre care 4.194 de apeluri, direct sau prin SNAU 112, care anunţau accidente montane, 1.596 de apeluri care anunţau incendii de fond forestier sau vegetaţie în zona montană şi 6.300 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană.

În anul 2020, structurile Salvamont din întreaga ţară au participat la un număr de 182 de intervenţii în afara zonei montane, ca resursă de sprijin, alături de echipajele ISU-SMURD sau Ambulanţă.

Pe linie de formare profesională, 86 de candidaţi salvamont, proveniţi din centrele locale şi judeţene acreditate de formare profesională, au parcurs diverse etape de pregătire şi evaluare finală în Centrul Naţional Salvamont din Padina-masivul Bucegi, centru în care a fost asigurată pregătirea şi a doi salvatori montani din Serbia şi doi din Italia, în baza relaţiilor de colaborare dintre asociaţiile profesionale din aceste ţări cu Salvamont România.

În anul 2020, şi-au finalizat stagiile de formare şi au susţinut examenul de atestare ca salvator montan 43 de cursanţi şi şi-au susţinut examenul de reatestare profesională, obligatoriu la fiecare trei ani, 206 salvatori montani.

În ambele etape, iarnă şi vară, de pregătire finală, organizate la nivel naţional, modulul de formare şi evaluare medicală a fost susţinut cu lectori/formatori din cadrul sistemului de formare SMURD, urmărindu-se astfel continuarea uniformizării sistemului de pregătire şi formare.

De asemenea, au fost organizate trei acţiuni de pregătire a salvatorilor montani pentru lucrul cu elicopterul la sol, respectiv semnalizare, apropiere/urcare/coborâre din aparat cu motoarele în funcţiune, legarea sarcinii sau a salvatorului, transferul în elicopter al tărgii cu accidentatul.

Pe linia unităţilor de intervenţie canine de salvare - căutare au fost organizate trei stagii de formare şi evaluare pe plan naţional, fiind brevetate trei noi unităţi de intervenţie şi reatestate 15 unităţi - câine şi salvator, în acest moment fiind operaţionale 18 unităţi canine de intervenţie ce activează în structuri Salvamont din 10 judeţe. În anul 2020, unităţile canine Salvamont au participat la 33 de intervenţii de căutare salvare pe timp de iarnă şi de vară.

De asemenea, Sabin Cornoiu a menţionat că, în activitatea derulată, echipele Salvamont nu au solicitat sprijin şi au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse de sprijin, exceptând pe cele de preluare pentru transport al accidentaţilor către unităţile medicale, ambulanţe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relaţiei de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne. AGERPRES/(AS - autor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.