Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prima creşă din mediul rural din judeţul Ialomiţa, cea de la Făcăeni, va fi construită, în prima jumătate a anului în curs, cu fonduri europene în valoare de circa 900.000 de euro, printr-un proiect derulat de administraţia locală în parteneriat cu asociaţia Arte 21, peste 70 de micuţi urmând să beneficieze de îngrijirile necesare.

"Aproape 900.000 euro va cheltui Comuna Făcăeni din judeţul Ialomiţa pentru înfiinţarea unei creşe în beneficiul copiilor antepreşcolari din comună în cadrul proiectului 'Creşa Făcăeni - Dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară în comuna Făcăeni, jud. Ialomiţa, ID 133223' cofinanţat din FSE prin POCU 2014-2020. Conform statisticilor, România are în jur de 350 de creşe în funcţiune la nivel naţional, din care numai una la nivel rural. Prin apelul POCU 'Dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară', comuna Făcăeni a obţinut finanţarea necesară înfiinţării primei creşe din mediul rural din jud. Ialomiţa", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de asociaţia Arte 21.

Conform sursei citate, obiectivul general al proiectului constă în creşterea participării la învăţământul antepreşcolar cu 73 de copii din mediul rural aparţinând grupurilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii cu accent pe copii aparţinând minorităţii rome, cu domiciliul în comuna Făcăeni.

Rezultatul aşteptat al proiectului este creşterea, în comuna menţionată, cu 50% a ratei de cuprindere în învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, în special pentru categoriile dezavantajate de copii.

"Proiectul este implementat de comuna Făcăeni în parteneriat cu Asociaţia ARTE 21 - Poveştile lumii pe o perioadă de 30 de luni începând cu 23 decembrie 2020 în beneficiul a 73 de copii care vor avea la intrarea în proiect vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, au domiciliul în comuna Făcăeni, judeţul Ialomiţa, minim 20 de părinţi / tutori / persoane care au în grijă copilul cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor participa la programul de educaţie parentală si măsurile de sprijin pentru o viaţă activă şi îngrijire mai bună a copilului, minim două persoane din personalul didactic din EICP ce deserveşte creşa înfiinţată prin proiect vor beneficia de formare formală şi nonformală pentru a dobândi competenţe certificate şi necertificate în domeniul educaţiei timpurii", a informat preşedinta Arte 21, Iolanda Chioaru.

Bugetul proiectului este în valoare de 4.279.553,50 lei din care 3.637.620,48 lei reprezintă finanţare europeană nerambursabilă, 575.387,95 lei - finanţare din bugetul naţional nerambursabilă şi 66.545,07 lei reprezintă cofinanţare de la bugetul comunei Făcăeni. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.