COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Prin măsurile de austeritate luate de Guvern, din cei 5 milioane de lucrători din România, doar 500.000 de bugetari suferă pentru criza economică provocată de pandemie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei PUBLISIND, Ştefan Teoroc, în timpul mitingului organizat de federaţia sindicală în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
"Solicităm Guvernului să aplice legea, nimic mai mult. Nu vrea nimeni creşteri salariale. Guvernul trebuie să aplice legea-cadru privind salarizarea aşa cum a fost adoptată în Parlament. Legea este la jumătatea perioadei de aplicare, a fost implementată timp de doi ani. Jumătate dintre cei un milion de bugetari aproape au atins salariile din grilă prevăzute pentru anul 2022, pentru ceilalţi trebuie luate (Guvernul a luat, n.r.) măsuri de austeritate. Practic doar 500.000 din cei 5 milioane de lucrători ai României suferă pentru declarata criză provocată de pandemie", a afirmat Ştefan Teoroc.
Pe de altă parte, preşedintele PUBLISIND a subliniat că majorarea salariului minim cu doar 40 de lei net este prea mică în raport cu valoarea productivităţii muncii lucrătorilor şi cu creşterea preţurilor.
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
"Federaţia PUBLISIND a început protestele pe 31 decembrie. Astăzi este prima zi din calendarul de proteste din 2021. Avem proteste în Bucureşti, aici în faţa Ministerului Muncii, dar şi la trei prefecturi din ţară - Bacău, Timişoara şi Cluj. Motivul protestelor este, evident, decizia guvernanţilor de a îngheţa salariile şi sporurile şi refuzul de a indexa pensiile cu valoarea inflaţiei - este pentru prima oară când se ia această decizie. De asemenea, salariul minim a fost aproape plafonat - este crescut cu o sumă penibilă, de doar 40 de lei, complet disproporţionat cu valoarea productivităţii, dar şi cu creşterea preţurilor la produsele de consum. Aceea nu este o creştere, de 40 de lei pe net, în timp ce preţurile explodează", a precizat Ştefan Teoroc.
Liderul sindical a explicat că protestele vor continua în fiecare miercuri.
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
"În Federaţia PUBLISIND avem 60 de sindicate şi un total de 35.000 de membri, suntem afiliaţi la Blocul Naţional Sindical. Începând de azi, în fiecare miercuri, la ora 10, vom avea proteste la câte o instituţie din Bucureşti - ministere, Guvern, Parlament, Preşedinţie, suprapus cu proteste la 3 sau 5 Prefecturi", a adăugat preşedintele Federaţiei PUBLISIND.
Zeci de sindicalişti afiliaţi Federaţiei PUBLISIND participă, miercuri, la un miting în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Potrivit organizatorilor, sindicaliştii prezenţi provin din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS.
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
Sindicaliştii solicită eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea Legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu majorarea preţurilor de consum.
Manifestanţii afişează pancarte inscripţionate cu mesajele: "Cu masca protestăm, salariu-l dezgheţăm", "Murim la datorie, cu minim pe economie", "Cîţu pentru un dolar îngheaţă şi-un urs polar", "Florin Cîţu-n România va-ngheţa şi pandemia" sau "Cîţu când apare, salariul şi dispare".
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
Conform organizatorilor, o delegaţie a sindicaliştilor urmează să aibă o discuţie, miercuri, în sediul Ministerului Muncii, cu ministrul de resort, Raluca Turcan. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |