Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a donat Ministerului Apărării al Republicii Moldova materiale de protecţie sanitară, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Astfel, reprezentanţii MApN au predat, miercuri, omologilor din Republica Moldova, echipamente de protecţie sanitară (combinezoane, măşti tip FFP2, măşti chirurgicale şi viziere), precum şi alte bunuri de uz sanitar, arată un comunicat al MApN.

 


Această nouă tranşă de materiale donate vine în completarea demersului iniţiat în luna aprilie 2020 şi face parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetăţenilor din Republica Moldova reiterat de către preşedintele României cu ocazia recentei vizite la Chişinău.

Astfel, este reconfirmat angajamentul României de susţinere a autorităţilor Republicii Moldova şi sprijinul concret al eforturilor acestora de combatere a efectelor crizei pandemice.

La sfârşitul lunii aprilie 2020, Ministerul Apărării Naţionale a contribuit cu personal medical şi 10 izolete produse în România, ca parte a efortului iniţiat de autorităţile statului român pentru sprijinul Republicii Moldova în prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2, aminteşte MApN. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.