COD GALBEN: 13-05-2021 ora 15 Intre 15:20 si 16:30 se va semnala descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului, averse care vor cumula local 20...25 l/mp in Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Nicu Ivan, din Suraia, este astăzi unul dintre puţinii meşteşugari din România care continuă să păstreze vie tradiţia împletiturilor din răchită, deşi meseria frumoasă şi grea pe care a învăţat-o de la tatăl şi bunicul său a avut de suferit în ultimii ani din cauza schimbării obiceiurilor şi tradiţiilor în mediul rural, a concurenţei produselor mai ieftine venite din China, şi mai nou, a pandemiei de COVID-19, dar şi a secetei.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


 

Suraia este o localitate situată pe malul drept al Siretului, iar în lunca acestuia răchita creştea din belşug şi această meserie are în zonă o tradiţie de sute de ani.

Nicu Ivan se poate lăuda cu o experienţă de mai bine de 30 de ani în împletit coşuri trainice de răchită şi este unul dintre puţinele exemple cum dintr-o meserie străveche, practicată mai ales în economia rurală, ţărănească, se poate ajunge la un business cu zeci de angajaţi, cu organizare şi deţinere a fluxului de materie primă şi preluare de comenzi în avans din străinătate.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


A lucrat de-a lungul anilor sute de mii de coşuri de răchită, pe care în ultimul deceniu le-a vândut mai ales în afara ţării, în Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Germania sau Belgia, deoarece schimbările economice şi sociale din ultimii ani în mediul rural românesc au făcut să nu mai aibă căutarea pe care o aveau în urmă cu secole şi decenii. Coşurile trainice de răchită erau folosite în mod tradiţional mai ales pentru transportarea porumbului şi a altor produse agricole, ori de către femei pentru mersul duminica şi în zilele de sărbătoare la biserică cu colaci, pască sau colivă.

"Am rămas ultimul din familie care păstrează acest obicei. Bunicul meu, Ivan Anton, a făcut coşuri. Şi tata a învăţat meşteşugul de la el, iar eu de la tata. La bază sunt medic veterinar, dar meseria aceasta nu am practicat-o decât înainte de armată şi puţin în armată. După Revoluţie, împreună am pus bazele unei secţii de împletituri din răchită. Am un băiat de 14 ani, care însă vrea să se facă poliţist. Dacă în anii din urmă vindeam patru camioane de coşuri de răchită la două luni, acum lucrurile nu merg prea bine. Din cauza scumpirilor din ultimii ani de la noi din România, au crescut şi costurile de producţie pentru fiecare coş. Şi din China vine marfă ieftină, ceea ce nu mă ajută foarte mult", spune Nicu Ivan.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


În vremurile când lucrurile mergeau bine, a avut şi până la 45 de angajaţi, dar în ultimii ani a trebuit să renunţe la majoritatea dintre ei. Şi mai ales de când au venit şi pandemia şi criza economică provocată de aceasta, comenzile sunt din ce în ce mai puţine. Acum se mai ajută cu câteva persoane, atunci când mai primeşte comenzi mai consistente.

"Astăzi mai fac doar coşuri din răchită, majoritatea pentru export. În ţară nu prea merg. Sunt câteva magazine în Focşani, câteva şi din Bucureşti care vin şi cumpără, dar numai de sărbători. La târguri nu am când să mă duc. Munca este multă şi acum nu mai am nici angajaţi. I-am trimis în şomaj chiar înainte de pandemie. Comenzile sunt puţine. Mai apelez uneori la câte un ajutor, dar este dificil să mă gândesc că lucrurile vor mai fi ca altădată. Acum trebuie să îmi vând stocul, pentru că nu se ştie ce va fi la anul care vine, dacă va mai merge sau nu această activitate. Poate dacă nu ar fi fost pandemia, lucrurile ar fi stat altfel. Am avut clienţi din Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Germania, Belgia. În Elveţia dădeam în jur de 20.000 de coşuri pe an. Le foloseau pentru pomii ornamentali, în loc de ghivece. Acum am rămas doar cu Franţa, unde coşurile se vând pentru lemne, mai ales în sudul Franţei, unde sunt multe case de vacanţă", povesteşte Nicu Ivan.

De-a lungul timpului a cochetat şi cu mobila din răchită, dar Nicu Ivan spune astăzi că nici aceasta "nu prea se mai încadrează în preţ", motiv pentru care a renunţat. Însă la fel de multă muncă se depune şi pentru un simplu coş de răchită.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


"Când m-am apucat prima dată să împletesc răchită, făceam mai ales coşuri negre, târne. Mă duceam cu ele (la târg n.red.) şi le dădeam chiar şi pe porumb. Pe urmă am învăţat să împletesc şi coşuri. Dacă ştii să lucrezi bine, poţi să faci până la 12 coşuri pe zi. Şi nu e muncă uşoară. Am făcut şi scaune şi fotolii. Lucram circa trei săptămâni la un fotoliu, zi de zi. Şi nu prea mai puteam să mă mai încadrez într-un preţ care să fie rezonabil. Aşa că am renunţat. Chiar şi aşa, munca este foarte grea. Răchita trebuie o culegi din câmp, să o sortezi şi să o laşi să se usuce un timp. După aceea o fierbi, pentru ca să fie mai uşor de decojit. Decojitul e singurul proces care se face cu ajutorul unui utilaj, restul e totul manual. Mai e nevoie şi de o baie specială, pentru a distruge mucegaiul. După ce se usucă, poţi trece la confecţionarea coşurilor. Şi începi cu fundul. Îi pui ţăruşi şi începi să împleteşti de jur împrejur. Rând după rând, în funcţie de forma pe care doreşti să o aibă coşul", ne dezvăluie acesta din secretele meseriei.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


Dacă în urmă cu zeci şi sute de ani, cei care împleteau coşuri în satele din zonă îşi procurau răchita direct din lunca Siretului, unde creştea în mod natural, Nicu Ivan a ajuns să îşi cultive singur materia primă pentru coşuri, pe întregi hectare. Şi aşa a ajuns de-a lungul anilor să facă mai multe investiţii, atât în terenuri, cât şi în utilaje agricole pentru prelucrarea răchitei. O cultură de răchită necesită nu numai multă muncă manuală, ci şi multă apă, iar în anii secetoşi cum au fost 2019-2020 a avut pierderi mari şi în urma cultivării materiei prime.

"Altădată nici nu-mi ajungea răchita pe care o cultivam eu, 12 hectare. Acum vând şi la alţii. De pe un hectar de teren poţi obţine până la 25 de tone de materie primă, în funcţie de cât de multă grijă ai de ea. Dar poţi scoate şi numai şapte, în funcţie de an. E o muncă foarte grea. Chiar mai grea ca la vie. O stropeşti de şase-şapte ori pe an, iar recoltarea se face exclusiv manual, cu foarfeca de mână. Nu e uşor. Vă imaginaţi cum e să recoltezi de mână 25 de tone la hectar? Dacă o lucrezi bine, ajunge să crească până la trei metri. Recoltarea se face doar după ce cade bruma, după ce îi cad frunzele. Şi sunt ani în care mai ai şi probleme. Din cauza secetei, a grindinei sau a gândacilor. Anul acesta, din cauza secetei, nu am reuşit să ud decât două hectare, iar recolta a fost destul de mică. N-aş şti să spun cât costă în fiecare an lucrările pentru un hectar de răchită. Şi dacă aş face calculele, probabil m-aş lăsa de meserie", spune Nicu Ivan zâmbind.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


Nicu Ivan povesteşte că a cochetat şi cu fondurile europene, dar "a dat peste cine nu trebuia" şi a renunţat. Iar statul nu l-a ajutat prea mult.

"Am cumpărat două tractoare, utilaje de tocat, de geluit, decojit, un tambur de udat răchita. Toate din banii mei. Fonduri europene nu am luat niciodată. Am încercat, dar se pare că am dat peste cine nu trebuia. Era vorba de un proiect de 200.000 de euro (...) Statul nu m-a ajutat cu nimic, în afara unor subvenţii pentru persoanele pe care le-am angajat la un moment dat. Nimic altceva", mărturiseşte meşteşugarul din Suraia.


Pentru a-şi face munca mai uşoară a învăţat inclusiv să repare utilajele, mai ales că unele dintre acestea nu se mai fabrică nicăieri în lume, iar cei care doresc să se apuce de această meserie sunt nevoiţi, cel mai adesea, să improvizeze.

 

Foto: (c)  Dana Lepădatu / AGERPRES


 

"Maşinile de decojit, de exemplu, au peste 50 de ani. Ca şi maşina de geluit. Le-am cumpărat că erau toate vechituri şi le-am refăcut eu, personal. Nu se mai găsesc pe nicăieri. Mai sunt câteva persoane în ţară care au câştigat proiecte pe răchită. Şi toţi au venit la mine, chiar şi din celălalt capăt al ţării, pentru că nu ştiau cum să facă cu utilajele. Nimeni nu mai fabrică aşa ceva. I-am învăţat pe toţi cum să facă", povesteşte Nicu Ivan.

Deşi iubeşte meseria căreia i-a dedicat o bună parte din viaţa sa, Nicu Ivan spune că acum este pregătit să meargă mai departe dacă în anii următori coşurile de răchită nu vor mai avea căutare. Şi va continua tot în agricultură. A început deja de câţiva ani să cultive şi pepeni, piaţa de desfacere a acestora fiind mai îndemână, la Focşani şi alte oraşe mai mari din zonă. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.