Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prima fermă eco din România, cu carne 100% ecologică, se construieşte, în prezent, în localitatea Cireşu din judeţul Brăila, cu fonduri europene în valoare de peste 2,2 milioane de euro.

Proiectul prevede înfiinţarea unei ferme de creştere şi sacrificare bovine şi este conceput şi câştigat de Alexandru Popa, antreprenor în domeniul agricol, care deţine un grup de firme cu care a reuşit să acceseze, în şapte ani de când activează în domeniu, fonduri europene în valoare de 12 milioane de euro.

"Suma pe care am absorbit-o pentru ferma eco este de 2.280.000 euro, proiectul fiind finanţat în cuantum de 90% de către Uniunea Europeană, iar 10% este contribuţia mea, ca beneficiar. Proiectul este unul complex, prevede realizarea unui adăpost de animale în suprafaţă de 2.960 metri pătraţi, care poate adăposti maxim 430 de capete, pentru că, în sistemul ecologic, există anumite reglementări, pentru fiecare animal trebuie să ai undeva la 3 metri pătraţi doar adăpost, în afară de liniile de furajare. În aceste condiţii, eu mă încadrez la maxim 430 de animale pe ciclu, care vor produce 100-120 tone carcasă carne de vită. În agricultura ecologică, pentru a obţine carne ecologică, un ciclu durează 12 luni de la momentul intrării propriu-zise a animalului în fermă. Vreau să merg doar pe rasă românească, iar animalele trebuie achiziţionate până în vârsta de şase luni, pentru a putea avea carnea ecologică în momentul sacrificării", a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Popa.

Alexandru Popa are 30 de ani, este inginer agronom, are două master-uri, unul în Protecţia Plantelor, iar celălalt în Accesarea de Fonduri Europene, iar în prezent este înscris la doctorat, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu o lucrare de cercetare tot în domeniul agricol.

"Afacerile pe care le am astăzi le-am început în urmă cu şapte ani, când m-am întors acasă, după ce am terminat facultatea. Am pornit de la 800 de hectare de teren agricol, iar astăzi am ajuns la 2.800 de hectare. Cea mai mare parte a afacerilor mele se bazează pe accesarea de fonduri europene. Am citit de cinci ori Ghidul Fondurilor Europene, care are peste 1.100 de pagini, îl ştiu din scoarţă în scoarţă. Acum vor scoate altul, trebuie să mă apuc să îl citesc şi pe acesta, dar temele principale vor rămâne aceleaşi. Mi-am ales echipe bune pentru conceperea proiectelor şi echipe bune de consultanţă. În total, am accesat fonduri europene în valoare de 12 milioane de euro. Cu aceste fonduri europene, până acum am achiziţionat utilaje în valoare de 5 milioane de euro şi am schimbat infrastructura subterană pentru irigaţii cu 4 milioane de euro. În cazul proiectului privind construirea fermei eco, eu am scris planul economic şi tot eu am ales fluxul tehnologic din întreaga fermă, pentru că sunt familiarizat cu creşterea bovinelor, în prezent am o exploataţie de 200 capete de vaci de lapte", afirmă tânărul inginer Popa.

 

Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES



În comparaţie cu celelalte ferme eco din România, Alexandru Popa spune că ferma lui va fi 100% ecologică, atât în ceea ce priveşte hrana animalelor, cât şi în ceea ce priveşte tratamentele aplicate, inclusiv punctul de sacrificare a animalelor fiind unul eco.

"În momentul în care am depus proiectul, era prima fermă 100% eco din România pe dimensiunile acestea. Este o afacere de nişă, care nu a fost încă exploatată în România. Eu tot timpul am vrut să încerc lucruri noi, despre care cred că sunt benefice pentru dezvoltarea mea atât ca om, cât şi ca afacere. Mai sunt ferme eco în România, dar sunt convenţionale, în sensul că acolo se folosesc şi tratamente şi anumiţi biostimulatori şi o hrană a animalelor care provine din cultura mare, nu din cea care este în conversie. Eu, în momentul în care am depus acest proiect, mi-am asigurat şi 115 hectare de cultură mare, pe care l-am trecut doi ani în conversie, iar acum au intrat pe carne ecologică. Peste 600 mii de euro din suma totală a proiectului reprezintă numai utilajele agricole. La mine, inclusiv punctul de sacrificare pe care îl am în cadrul fermei este eco", precizează Alexandru Popa.

Potrivit graficului de execuţie a lucrărilor, ferma ar trebui să fie gata în octombrie 2021, dar în funcţie de cum va fi vremea în această iarnă, lucrările pot fi sistate şi reluate în primăvară.

"Ferma eco este compusă dintr-un adăpost pentru animale în suprafaţă de 3.000 metri pătraţi, o hală de depozitare a cerealelor de 1.000 metri pătraţi, un abator construit pe 200 metri pătraţi, sediul de birouri pe 400 metri pătraţi, silozurile în care se depozitează mâncarea pentru animale de 600 metri pătraţi, o moară de furajare care le asigură animalelor hrana zilnică, un cântar de 120 metri pătraţi, pentru a se putea cântări tot timpul mâncarea, aşa se pot vedea sporurile zilnice de producţie. Un tăuraş se cântăreşte o dată la 30 de zile, pentru a se vedea sporul pe care îl ai. Construcţia fermei a început în urmă cu două luni, iar normal ar trebui să fie gata în 2021, în luna a zecea, aşa cum este încheiat contractul cu constructorul, dar rămâne de văzut dacă ne vom putea încadra în parametri. Vreau să vă spun că pentru construirea fermei a fost băgat până acum fier forjat cât se bagă pentru ridicarea a şase blocuri. Pe timpul iernii, dacă vremea nu va permite, se pot sista lucrările şi se vor reîncepe în primăvară. Perioada de monitorizare, de la ultima cerere de plată, este de cinci ani", spune Popa.

Alexandru Popa conduce un grup de firme cu profil agricol cu 32 de angajaţi şi o cooperativă de achiziţii cereale, prima de acest gen din Brăila, pe care tot el a înfiinţat-o. El ia în calcul ca, pentru desfacerea cărnii obţinute din ferma eco, să îşi deschidă două puncte de vânzare în Bucureşti.

"Carnea care va fi obţinută de la ferma eco va fi desfăcută în marile hipermarketuri din România. Cererea este foarte mare, nu îmi fac probleme cu comercializarea cărnii ecologice, plus că eu mă gândesc ca, pe viitor, să îmi deschid în Bucureşti două-trei puncte de vânzare a produselor. În viitorul apropiat, îmi doresc să înregistrez şi un brand cu carnea eco de Cireşu. De când am pornit afacerile în acest domeniu, mi-am dorit ca întreaga mea activitate să poată fi dusă la punctul maxim de eficienţă, ca profit. Îmi doresc să aduc cât mai mulţi tineri lângă mine, prin exemplul meu personal, pentru că eu cred cea mai mare avere a unui om de afaceri este resursa umană", a concluzionat Alexandru Popa. AGERPRES/ (A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.