COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise din tot judeţul Timiş, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit trei la mia de locuitori, a decis, marţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş, măsura purtării măştii se aplică din 29 octombrie, ora 00,00, pe perioada stării de alertă, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani. Instituţia precizează că sunt prevăzute excepţiile reglementate la nivel naţional: masca poate fi îndepărtată pentru perioade scurte în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minimum doi metri faţă de alte persoane.
CJSU a mai decis să introducă în scenariul roşu zece şcoli şi în scenariul galben, 13 şcoli.
Conform Prefecturii, localităţile cu rata de infectare peste 3/1.000 locuitori sunt: Timişoara - 4,15; Buziaş - 3,50; Sânnicolau Mare - 4,11; Beba Veche - 3,23; Becicherecu Mic - 3,26; Bethausen - 3,13; Biled - 4,10; Dudeştii Noi - 6,36; Dumbrăviţa - 5,56; Fibiş - 4,60; Foeni - 4,57; Găvojdia - 3,41; Ghiroda - 6,92; Giroc - 5,44; Giulvăz - 3,08; Jebel - 4,49; Moşniţa Nouă - 3,51; Orţişoara - 3,58; Pesac - 8,14; Săcălaz - 4,89; Sânandrei - 4,79; Şandra - 3,19; Sânmihaiu Român - 3,47; Saravale - 3,29.
CJSU a decis şi o serie de măsuri pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, majoritatea cu privire la modul de funcţionare a agenţilor economici care au activitate cu publicul, cum ar fi restaurante, terase sau alte localuri. În cazul celor aflate în localităţi cu o rată de infectare de peste 1,5 la mie, localurile nu pot depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, iar în cazul localităţilor cu rată de peste 3 la mie, activităţile sunt suspendate. Pentru localităţile cu rată mai mică de 1,5 la mie, activităţile se desfăşoară cu o capacitate de cel mult 50% din spaţiile pentru clienţi.
Măsuri similare au fost luate pentru cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |