Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Centrele de eliberare a actelor de identitate vor lucra, sâmbăta şi duminica viitoare, având în vedere desfăşurarea alegerilor locale.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) transmis, marţi, AGERPRES, centrele de eliberare a actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora vor funcţiona după un program prelungit. Mai exact, acestea vor lucra pe 26 septembrie în intervalul orar 8,00 - 16,00, iar pe 27 septembrie între orele 7,00 - 21,00.

"Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale Sectoarelor 1 - 6, asigură condiţiile optime necesare desfăşurării procesului electoral şi vine în sprijinul cetăţenilor, astfel încât aceştia să îşi poată exercita dreptul la vot", precizează PMB.

Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise a solicitantului şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:

- Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor - Municipiul Bucureşti la ghişeul biroului de evidenţă a persoanelor;

- Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (S.P.C.L.E.P.) Sector 1 - online, pe site-ul Ghişeul.ro/transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghişeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate), fizic la bănci, oficii poştale în contul RO05TREZ70121330208XXXXX, CUI 12293095 sau la: Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1); centre impozite şi taxe locale sector 1 (Calea Griviţei nr. 208 - 210, strada Pajurei nr. 13); Primăria Sectorului 1 (bd. Banu Manta nr. 9);

- S.P.C.L.E.P. Sector 2, la toate oficiile poştale de pe raza acestui sector;

- S.P.C.L.E.P. Sector 3, la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;

- S.P.C.L.E.P. Sector 4, la toate oficiile poştale de pe raza acestui sector şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi online, pe site-ul propriu;

- S.P.C.L.E.P. Sector 5, la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530;

- S.P.C.L.E.P. Sector 6, la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.

În situaţia în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.) se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune şi trei fotografii 3/4 cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate, a explicat municipalitatea. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.