Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Persoanele aflate în centrele rezidenţiale - copii şi adulţi - pot suna la Telverde 0800.500.550 pentru a afla informaţii, pentru consiliere şi pentru a semnala eventuale probleme şi abuzuri.

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi (CTI), Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Reprezentanţa UNICEF în România au lansat o nouă variantă a liniei telefonice de urgenţă Telverde 0800.500.550 destinată copiilor şi adulţilor din centrele de instituţionalizare.

Acest instrument, pilotat din luna iulie, a apărut ca o necesitate în contextul pandemiei de COVID-19, pentru a reduce sentimentul de nesiguranţă al copiilor şi adulţilor din centre, pentru a le oferi consiliere şi asistenţă psiho-socială, consiliere juridică, dar şi pentru a preveni şi identifica eventualele provocări şi abuzuri cărora le pot cădea victime, se arată într-un comunicat al UNICEF.

De asemenea, angajaţii DGASPC-urilor şi ai centrelor rezidenţiale pot apela la Telverde pentru informaţii suplimentare sau ghidaj în anumite situaţii legate de pandemia actuală şi pot beneficia şi ei de suport psiho-social şi emoţional pentru a răspunde bine provocărilor din activitatea de zi cu zi.

Etapa de pilotare a acestui mecanism de sprijin şi conectare la nevoile directe ale beneficiarilor a pus la dispoziţie informaţii în timp real şi concrete despre situaţia copiilor şi adulţilor din serviciile rezidenţiale.

Astfel, în perioada 13 iulie - 4 septembrie, peste 300 de persoane au apelat numărul Telverde 0800.500.550, numărul total al apelurilor fiind 1.569. Cele mai multe apeluri au fost făcute de beneficiari adulţi, care au sunat din nevoia de a fi ascultaţi, pentru a primi încurajare, dar şi pentru a cere informaţii referitoare la pandemia de COVID-19. Anxietatea beneficiarilor este generată de faptul că nu pot ieşi foarte des din centre, alte temeri fiind legate de singurătate, de boală sau de moarte. Anumite persoane sună frecvent, în general, din nevoia de a fi ascultate, se arată în comunicat.

Temele de discuţie sunt legate fie de problemele lor personale, fie de probleme ce ţin de sistem şi interacţiunea cu personalul centrelor. Sunt astfel menţionate următoarele tipuri de probleme: ameninţări din partea personalului, inclusiv pentru apelarea la linia Telverde; administrarea de medicamente din sfera neurolepticelor; condiţiile de cazare; conflicte cu beneficiarii şi personalul centrelor; nemulţumiri cu privire la alimentaţie; nemulţumiri cu privire la punerea sub interdicţie şi capacitatea legală; dorinţa de a-şi exercita dreptul la muncă, precizează sursa citată.

Cele mai multe apeluri au fost primite de la centre din Sibiu, Bihor, Timiş, Prahova, Mureş şi Ilfov.

"În egală măsură, informaţiile colectate de la beneficiari, care ridică probleme în legătură cu respectarea drepturilor beneficiarilor şi condiţiile de viaţă fundamentează măsurile pe care ANDPDCA le ia la nivel de sistem, respectiv: acţiuni de control, vizite de monitorizare şi îndrumare, instrucţiuni şi recomandări către DGASPC-uri şi, în anumite situaţii, sesizarea organelor de cercetare", menţionează sursa citată.

Potrivit datelor oficiale ale ANDPDCA, pe 30 iunie, 14.865 de copii erau beneficiari ai serviciilor de tip rezidenţial. Dintre aceştia, 11.741 sunt copii aflaţi în centre rezidenţiale publice, iar 3.124 în centre private. Cei mai mulţi, 6.194 de copii, au între 14 şi 17 ani. 3.819 au între 10 şi 13 ani, iar 2.537 au peste 18 ani.

Pe 31 martie, 17.496 de persoane adulte cu dizabilităţi beneficiau de servicii rezidenţiale publice. Sunt 444 de servicii rezidenţiale, însemnând centre sau locuinţe protejate. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.