Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un vultur codalb, pasăre pe cale de dispariţie aflată pe lista speciilor protejate în România, care a fost salvat de colaboratorii Grupului Milvus din Târgu Mureş după ce a suferit o fractură la o aripă, se recuperează foarte rapid şi în curând va fi eliberat în natură.

"În urmă cu circa două luni am primit o sesizare din partea unui administrator de fond de vânătoare din judeţul Arad. În momentul în care am cerut nişte fotografii să vedem despre ce este vorba, ne-am dat seama că este vorba despre un codalb, o pasăre foarte valoroasă pentru noi. Am preluat această pasăre şi a fost adusă la Târgu Mureş, unde a fost examinată de specialişti. Această pasăre se reabilitează extraordinar de bine şi dorim să o redăm naturii. Şi asta din motivul simplu că în România mai avem aproximativ 50 de perechi care cuibăresc şi este foarte important ca această populaţie să crească", a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul pe comunicare al Grupului Milvus, Iulia Vizi.

Potrivit Iuliei Vizi, codalbul are o anvergură a aripilor care poate ajunge până la 240 de centimetri, poate cântări până la 7 kilograme, are penele maroniu cu gri, o talie destul de mare, un cioc galben încovoiat şi gheare puternice.

"Este o pasăre care a avut o leziune la aripă, a avut o contuzie mai serioasă. Am decis să mergem pe varianta tratamentului conservator şi pentru o perioadă scurtă să îi mobilizăm aripa. Am ales această variantă ca să evităm anchilozarea articulaţiei", a precizat medicul veterinar Levente Borka.

Acesta a arătat că vulturul codalb îşi poate exersa zborul şi că în momentul în care va avea musculatura suficient de puternică, va fi eliberat în natură.

Pentru ca pasărea să se poată recupera, colaboratorii Grupului Milvus au hrănit-o zilnic cu peşte cumpărat din supermarket, întrucât vulturul codalb consumă şi câte un kilogram de peşte pe zi. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: George Onea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.