COD GALBEN: 05-08-2020 ora 10 Intre 05 august, ora 15:00 – 06 august, ora 02:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a decis ca, începând cu data de 3 august, să instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în spaţiile deschise aglomerate, ca măsură de prevenire şi limitare a răspândirii SARS-CoV-2, informează Prefectura Sibiu.

Măsura se va aplica, conform Hotărârii adoptate de CSJU Sibiu, în şedinţa extraordinară care a avut loc vineri, pentru toate persoanele, inclusiv pentru copiii care au împlinit vârsta de 5 ani.

Măsura se aplică în următoarele locuri:

- pieţele agroalimentare cu program zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 15,00 - 18,00 şi permanent sâmbăta şi duminica;

- pieţele agroalimentare cu program săptămânal - în ziua desfăşurării, pe întreaga perioadă;

- pieţele volante/pieţele mixte - pe întreaga durată a desfăşurării;

- târguri generale/specializate - pe întreaga durată a desfăşurării;

- bâlciuri/festivaluri tematice - pe întreaga durată a desfăşurării;

- staţiile de autobuz, peroanele din staţiile de cale ferată, autogări, Aeroportul Internaţional Sibiu zona de parcare, staţiile de îmbarcare transport pe cablu (Bâlea Cascadă, Bâlea Lac şi Păltiniş) pe perioada staţionării şi îmbarcării;

- pe perioada desfăşurării ceremoniilor funerare;

- Grădina Zoologică Sibiu - în zonele cu potenţial de aglomerare (casa de bilete, zona chioşcurilor şi tarabelor, zona lacului de agrement), în zilele de sâmbătă şi duminică;

- parcuri - în zonele de socializare (mese pentru jocul de şah - Parcul Astra, etc.);

- evenimente culturale organizate în spaţii deschise atât pentru participanţii la eveniment, conform legislaţiei în vigoare, cât şi pentru persoanele aflate în trecere care aleg să staţioneze temporar în apropierea zonei delimitate a evenimentului.

Prefectul Mircea Creţu a arătat că prin această măsură se doreşte a se trage un semnal de alarmă tuturor cetăţenilor.

"Deşi la nivelul judeţului Sibiu nu ne confruntăm cu o creştere alarmantă, totuşi numărul de cazuri creşte de la o zi la alta, motiv pentru care noi toţi trebuie să fim responsabili şi preventivi, astfel că trebuie să respectăm cu stricteţe toate măsurile de prevenire date de autorităţi. Este important să conştientizăm că prezenţa virusului SARS-CoV-2 în vieţile noastre poate genera o serie de efecte nedorite, iar pentru a preveni răspândirea acestuia trebuie să acţionăm responsabil. Prin hotărârea luată în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor cetăţenilor asupra faptului că ne aflăm în stare de alertă, iar respectarea măsurilor de protecţie individuală poate duce la diminuarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în comunitate. Judeţul Sibiu este iubit de noi, dar şi de turişti, motiv pentru care o atitudine preventivă are scopul doar de a proteja comunitatea sibiană. Dragi cetăţeni, vă doresc multă sănătate şi vă rog să vă protejaţi!", a declarat Mircea Creţu, citat în comunicatul transmis de către Instituţia Prefectului.

Responsabilitatea aplicării măsurilor adoptate în hotărâre revine instituţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Marius Frăţilă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.