Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Imnul României a fost interpretat, miercuri, de zeci de artişti conduşi de naistul Nicolae Voiculeţ la peste 2.000 de metri altitudine, în apropierea Crucii Eroilor de pe Vârful Caraiman, sute de persoane, între care autorităţi şi turişti, participând la acest eveniment unicat organizat de Ziua Naţională a Imnului.

Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Liviu Coman, a declarat, pentru AGERPRES, că peste o sută de turişti au fost prezenţi pe platoul din apropierea Crucii Caraiman, unde zeci de artişti conduşi prin acorduri de nai de artistul Nicolae Voiculeţ, dar şi aproximativ 70 de jandarmi din Prahova şi Braşov au interpretat imnul naţional şi alte cântece patriotice.

Participanţii au purtat drapelul naţional şi chiar au afişat un tricolor de mari dimensiuni, unii cântând cu mâna la inimă, iar alţii cu privirea îndreptată spre cer, artistul NicolaeVoiculeţ declarând, anterior, că pentru el imnul naţional este "o rugăciune în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru România".

Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, denumită oficial Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, este un monument istoric situat în Munţii Bucegi. Acesta este de forma unei cruci latine, având o înălţime de 39,3 metri şi a fost construit între anii 1924-1928 în apropiere de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2.291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuţi în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial. În anul 2013, acest monument a fost desemnat, de Guinness World Records, ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Evenimentul, care face parte din turneul naţional D.O.R. (Dumnezeu Ocroteşte România), iniţiat de artist, a fost organizat de Asociaţia Culturală "Nicolae Voiculeţ", cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român, al Primăriei oraşului Buşteni şi al Jandarmeriei Române. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Ziua Imnului Naţional, marcată cu ceremonii în unele oraşe din ţară (grupaj) 

 

Covasna: Primarul din Sfântu Gheorghe s-a opus organizării unei manifestări de Ziua Imnului Naţional 

 

29 iulie - Ziua imnului naţional al României 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.