Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ursoaica agresivă care se afla în zona Castelului Cantacuzino din Buşteni după ce puii acesteia au fost loviţi mortal de un tren a fost prinsă, vineri, şi preluată de autorităţi.


Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, animalul va fi dus în Munţii Baiului, în zona Valea Rea.

Cei trei pui ai ursoaicei au fost loviţi de tren în noaptea de joi spre vineri, la o traversare de cale ferată.

În aceste condiţii, ursoaica a revenit de mai multe ori în zona în care a avut loc accidentul, căutându-şi puii şi intrând în mai multe gospodării, comportamentul ei fiind unul agresiv. Animalul s-a deplasat inclusiv pe străzile Sirenei şi Prahovei din proximitatea Castelului Cantacuzino, zonă intens circulată de turişti, inclusiv copii.

Jandarmii au încercat să alunge animalul în pădure, însă acesta a continuat să revină spre locul în care s-a petrecut accidentul, informează sursa citată.

Astfel, s-au făcut demersuri către Ministerul Mediului, obţinându-se acordul pentru tranchilizarea şi relocarea ursoaicei. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.