Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Romfilatelia introduce în circulaţie, începând de miercuri, emisiunea de mărci poştale "Ziua mărcii poştale. Uniformele regalităţii româneşti (II)".

Potrivit unui comunicat al Romfilatelia transmis luni AGERPRES, toţi cei patru regi ai României au folosit ca îmbrăcăminte uniforma militară, ca simbol al autorităţii monarhiei.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei este ilustrat Regele Carol I (1839-1914), care a îmbrăcat uniforma militară încă de la vârsta de zece ani, când a început şcoala militară.

Regele Ferdinand I (1865-1927) este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, iar Regele Carol al II-lea (1893-1953) este prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei este ilustrat Regele Mihai I (1921-2017).

Coliţa dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei, reprezintă un montaj alcătuit din reproducerea primei coliţe româneşti - Expoziţia Filatelică Română EFIRO, Noiembrie 1932, Bucureşti, alături de un portret al Regelui Carol al II-lea, în uniformă şi cu coif. Coliţa EFIRO 1932, reprodusă în această emisiune de mărci poştale, a fost emisă cu prilejul organizării primei Expoziţii Filatelice EFIRO, sub patronajul Regelui Carol al II-lea, un filatelist pasionat, deţinătorul unei colecţii impresionante. Piesa a fost tipărită la Bucureşti, în Fabrica de Timbre, prin procedeul tipar adânc (heliogravură).

Pe lângă tirajul de 50.000 exemplare pe hârtie albă, au fost emise şi 50 de piese pe hârtie japoneză, de culoare gălbuie. Pentru piesele prezentate la expoziţie, Regele Carol al II-lea a primit Diploma de onoare cu plachetă de aur.

Pe plicul "prima zi" a emisiunii este reprodusă o fotografie în care regii Carol I, Ferdinand I şi Carol al II-lea pozează în uniforme militare.

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 311 exemplare şi este echipat cu un bloc special de 4 timbre dantelate + 4 nedantelate ale emisiunii, precum şi setul de două plicuri "prima zi" având ştampila aplicată în clar cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 311.

Emisiunea de mărci poştale "Ziua mărcii poştale. Uniformele regalităţii româneşti (II)" va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de două plicuri prima zi, coala de 28 timbre + 7 viniete, minicoala de 4 timbre + manşeta ilustrată, coliţa dantelata şi bloc special de 4 timbre dantelate + 4 timbre nedantelate. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Romfilatelia / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.