COD GALBEN: 26-10-2020 ora 22 Intre 22:10 si 02:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea, local sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău; COD GALBEN: 26-10-2020 ora 21 Intre 21:10 si 23:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş; COD GALBEN: 26-10-2020 ora 21 Intre 21:10 si 23:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Triplul câştigător al ultramaratonului Yukon Arctic Ultra, Tibi Uşeriu, şi fostul Principe Nicolae al României lucrează alături de voluntarii implicaţi în construirea şi marcarea celui mai mare traseu turistic din ţară, Via Transilvanica "Drumul care uneşte", pe care îl consideră unul dintre cele mai importante proiecte de ţară, care ar putea deveni un fel de El Camino românesc.

Atât pe Tibi Uşeriu, cât şi pe fostul Principe Nicolae i-am întâlnit, joi, la Sighişoara, alături de iniţiatorul proiectului Via Transilvanica, Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, unde descărcau dintr-un TIR bornele care marchează traseul turistic, arătându-se entuziasmaţi că participă la acest proiect de anvergură naţională.

"Mie mi-a părut oarecum rău că a trebuit să merg mii de kilometri ca să alerg în lumea largă şi bineînţeles că acum mă bucur că o să avem un traseu de peste 1000 de kilometri care, încetul cu încetul, se pare că o să aibă şi un sfârşit la un moment dat. Dar asta este datoria unui ambasador de proiect să îl promoveze. Încerc pe cât posibil să îmi folosesc celebritatea şi să promovez acest traseu, mai ales să atragem turişti şi alergători străini care o să parcurgă la un moment dat acest traseu. Uşor poate oricine, dar un proiect de o asemenea anvergură, de peste 1000 de kilometri, este destul de greu de realizat. Acest traseu nu o să fie folosit doar de familia mea şi de cei din Asociaţia Tăşuleasa Social, din acest motiv şi comunitatea trebuie să pună mâna să ne ajute, pentru că este un proiect de ţară, este pentru toată lume şi aceea este şi esenţa acestui proiect. Aceste borne sunt din andezit, pe fiecare dintre acestea se află sculpturi, sculpturile sunt exclusive, la care au participat facultăţile de arte din toată ţara. Baza a fost la Iaşi, apoi s-au adunat la Campusul Tăşuleasa social şi acolo au fost create sculpturile. În mare parte fac parte din zona prin care trece traseul, artiştii s-au inspirat din locurile prin care trece traseul, dar cred că şi-au lăsat şi imaginaţia să zboare", a spus Tibi Uşeriu.

 


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES


Ultramaratonistul a arătat că deşi credea la început că traseul ar putea fi înfiinţat în 20 de ani, acum este mai optimist, mai ales că deja sunt conturaţi primii 700 de kilometri.

"Atunci când am început acest traseu am zis că o să îl terminăm în 20 de ani. Din fericire am început foarte bine, partea de finanţare a prins foarte bine la început şi dac terminăm judeţele Mureş şi Harghita o să avem deja 700 de kilometri. Este deja un pas foarte mare. Dace mergem în acelaşi ritm, cred că anul viitor terminăm traseul brut, pentru că proiectul e imens. Nu doar aceste borne, ci şi poteca trebuie întreţinută, o să apară o aplicaţia care să fie folosită iar partea de cazare va fi dezvoltată în timp. Deci mai durează", a susţinut Tibi Uşeriu.

Fostul Principe Nicolae a spus, la rândul său, că nu a ezitat deloc atunci când a fost invitat în acest proiect, întrucât iubeşte natura, drumeţia şi aerul curat.

"Este un proiect de ţară, naţional, pentru români şi nu numai. Mi se pare că este o oportunitate foarte mare şi foarte bună pentru orice comunitate care se află pe acest traseu. Este important şi va fi din ce în ce mai important pentru viitorul şi dezvoltarea lor. Asociaţia Tăşuleasa Social are deja o bază de date foarte mare cu voluntari, dar în fiecare comunitate eu sper ca autorităţile sau cei care vor monta bornele vor avea în jurul lor voluntari din comunităţile respective. E ceva frumos şi important pentru noi. Noi, toţi împreună, construim acest traseu, nu este o asociaţie sau o instituţie. Deja a avut succes acest traseu, deşi este doar la început, cu siguranţă va fi un mare succes în continuare. Asociaţia Tăşuleasa Social face proiecte mari, de calitate şi cu oameni de calitate, asta este foarte important, au reuşit să unească voluntari şi autorităţi în jurul lor pentru tot felul de proiecte, aşa cum este şi Via Trasilvanica. Este un proiect de ţară şi este foarte important pentru comunitate, noi, cetăţenii, trebuie să sprijinim un astfel de proiect. Ne vom dezvolta ca ţară mult mai repede dacă noi suntem uniţi şi ne implicăm cum putem şi unde putem", a declarat fostul Principe Nicolae al României.

 


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES


El crede că un astfel de traseu turistic va duce la punerea în valoare a calităţii umane, a patrimoniului, gastronomiei, istoriei şi a peisajelor extraordinare ale României.

În Sighişoara, considerată mijlocul traseului, proiectul se realizează de către Asociaţia Tăşuleasa Social în parteneriat cu destinaţia turistică Colinele Transilvaniei, care se întinde în zona rurală cuprinsă între Valea Târnavei Mari şi Valea Oltului

"Este un proiect ambiţios care aduce un plus de vizibilitate zonelor pe care le străbate. Călătorii pe traseul Via Transilvanica vor trece şi prin Sighişoara, care este undeva la mijlocul acestuia, iar noi vom sprijini iniţiatorii şi partenerii în realizarea traseului. Acest proiect oferă posibilitatea călătorilor de a descoperi repere importante ce ţin de identitatea locurilor şi a locuitorilor zonei, fiind important în demersurile noastre de promovare a oraşului ca destinaţie turistică", a susţinut primarul Sighişoarei, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, care a participat de asemenea la descărcarea bornelor de andezit ce urmează să marcheze traseul turistic în zonă.

 


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES


Iniţiatorul proiectului Via Transilvanica, Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, fratele lui Tibi Uşeriu, a arătat că asociaţia a inaugurat primii 140 de kilometri din acest traseu turistic în data de 29 septembrie 2018, fapt ce a coincis cu celebrarea a 18 ani de activitate Tăşuleasa.

Potrivit lui Alin Uhlmann Uşeriu, Tăşuleasa Social este un ONG care desfăşoară proiecte cu caracter social, educaţional, de mediu, cultural etc. şi s-a făcut cunoscută publicului larg în primul rând prin acţiunile de împădurire pe care le organizează toamna şi primăvara, cu participare voluntară, disponibilă printr-un open call anunţat în mediul online.

Via Transilvanica este cel mai nou proiect Tăşuleasa Social, care va cuprinde 1.000 de kilometri, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin şi va străbate Transilvania prin zece judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin, dezvăluindu-i frumuseţea, diversitatea şi istoria.

 


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES


"Am reabilitat un drum de grăniceri pe vremea împărătesei Mariei Tereza în Munţii Călimani, acum 7 ani, şi am văzut că, cu foarte puţin efort, fără să se facă pârtii sau zăpadă artificială, România are un potenţial uriaş, istoric, cultural, etnic. Atunci ne-am gândit ce am putea face. Într-o dimineaţă a apărut această idee de a pune în valoare istoria, cu toate etajele culturale, istorice şi etnice, în contextul românesc. Eu cred că Transilvania este brandul cel mai puternic pe care îl are România (...) Ne-a venit ideea acestui drum de lungă distanţă, care nu se compară cu El Camino din Spania, care este un drum atât de celebru, dacă noi am avea doar un sfert din popularitatea lui am putea să salvăm cel puţin 400 de comunităţi (...) Acest drum este destinat parcurgerii pe jos, pe bicicletă, sau călare. Infrastructura drumului cuprinde în primul rând modalităţile de marcare ale traseului: borne kilometrice din andezit, marcaje cu vopsea, indicatoare în locuri critice etc. Un element important a fost colaborarea cu autorităţile judeţene şi locale, dar şi cu o mulţime de oameni binevoitori care s-au alăturat de multe ori voluntar proiectului, pentru a face posibilă implementarea acestei infrastructuri, de la marcarea traseului, până la instalarea bornelor şi bineînţeles, la fel de important, punerea în discuţie a strategiei turistice abordate de fiecare zonă în parte. Pensiunile agroturistice din unele localităţi străbătute de acest traseu prezintă mare interes, dar în acelaşi timp, localnicii îşi arată tot mai des disponibilitatea de a primi oaspeţi în casele lor (...) Via Transilvanica este un proiect frumos, pe măsura locurilor pe care le va străbate. Peisajele naturale asigură deja elementul spectaculos al acestui drum, însă infrastructura de care va dispune, necesită şi sprijin financiar", a declarat presei Alin Uhlmann Uşeriu.

Costurile amenajării unui kilometru de traseu au fost evaluate la circa 1.000 de euro, o sumă care acoperă costurile de realizare a bornelor de andezit, sablate şi sculptate, instalarea lor, marcarea suplimentară a drumului şi alte detalii logistice.

Ruta Via Transilvanica este împărţită în şapte regiuni istoric culturale: Bucovina, Călimani, Terra Siculorum, Terra Saxonia, Valea Mureşului, Terra Daco Romana şi Valea Cernei. Traseul se mai împarte şi în cele zece judeţe pe care le străbate: Suceava, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.