

O colonie cu circa 200 de exemplare din două specii de lilieci protejate în România - liliacul mare cu potcoavă şi liliacul cărămiziu - a fost descoperită recent într-o bisericuţă de lemn din localitatea Zalnoc, judeţul Sălaj, cu ocazia unor lucrări de restaurare a acoperişului lăcaşului de cult monument istoric.
"În momentul în care ne-am apucat să schimbăm învelitoarea, am găsit deasupra bolţii o cantitate mare de mizerie făcută de lilieci. Cred că am scos trei saci de mizerie de acolo, dar la momentul respectiv nu am dat prea mare importanţă acestui fapt, mai ales că nu am văzut decât unul sau doi lilieci zburând prin biserică. Duminică, am revenit la bisericuţă după o perioadă de pauză şi am văzut, agăţaţi de boltă, mai mulţi lilieci. Pentru că ne-am gândit că localnicii nu vor fi de acord cu liliecii în biserică, am luat legătura cu Centrul pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, ca să vedem ce e de făcut", a declarat joi, pentru AGERPRES, Bogdan Ilieş, unul din cei care se ocupă cu proiectul de restaurare a monumentului istoric din Zalnoc.
Potrivit acestuia, joi, a venit la Zalnoc Bucs Szilard-Lehel, preşedintele consiliului director al Centrului pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, care i-a precizat faptul că e vorba de circa 200 de lilieci din speciile mare cu potcoavă şi cărămiziu, ambele protejate pe teritoriul României.
"În urma discuţiilor, am luat decizia de a amâna până în septembrie procesul de tratare a şindrilei, pentru că atunci când vremea se răceşte liliecii se adăpostesc în peşteri şi vor pleca din biserică. De asemenea, vom sigila cu plasă locurile prin care ar putea intra în lăcaşul de cult, dar le lăsăm la dispoziţie podul. E posibil ca şi până acum să fi stat în pod, dar i-am deranjat cu lucrările şi s-au mutat în biserică", a explicat Bogdan Ilieş.
Conform Centrului pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, liliecii din România formează una dintre cele mai importante populaţii din Europa, atât datorită numărului mare de specii de la noi din ţară, cât şi mărimii coloniilor. Pe teritoriul ţării noastre au fost identificate până în momentul de faţă 32 de specii de lilieci. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |