COD GALBEN: 27-10-2020 ora 23 Intre 23:40 si 05:00 se va semnala - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 27-10-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 27-10-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Alba, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-10-2020 ora 20 Intre 20:00 si 02:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CNSAS susţine că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a activat ca informator în perioada 1979-1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

Curtea de Apel Bucureşti a dat publicităţii, joi, cererea prin care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

În documentul transmis la solicitarea AGERPRES, sunt mai multe pasaje anonimizate de către reprezentanţii Curţii de Apel, ca de altfel şi numele conspirativ al lui Isărescu.

"Învederăm onoratei instanţe că, din analiza dosarelor (...), rezultă că domnul (Mugur Isărescu, n.r.) a colaborat cu organele de Securitate, furnizându-le informaţii sub nume conspirativ (...). La stabilirea identităţii dintre sursa (...) şi dl (Mugur Isărescu - n.r.) au fost avute în vedere mai multe documente, pe care le ataşăm în copie certificată, potrivit legii, respectiv: dosarul nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv, dosar nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv. Astfel, în cuprinsul tabelului privind reţeaua informativă datat 3.05.1989 se găseşte consemnarea (...) cu numele conspirativ (...); data obţinerii aprobării de partid (...) 16.03.1986. Facem precizarea că, deşi este menţionată obţinerea aprobării de partid la data de 16.03.1986, celelalte documente din dosar atestă faptul că dl (Mugur Isărescu, n.r) a fost folosit în calitate de persoană de sprijin/sursă încă din 1979. Prin urmare, se poate deduce că abia la data menţionată s-a obţinut aprobarea organelor de partid, în perioada 1982 - 1986 fiind folosit de organele de securitate fără aprobarea PCR", se arată în documentul trimis în instanţă de CNSAS.

CNSAS citează mai multe documente privind colaborarea lui Isărescu cu fosta Securitate comunistă.

"De asemenea, argumente în sprijinul existenţei identităţii dintre sursa (...) şi dl (Mugur Isărescu, n.r.) rezultă şi din alte documente, astfel cum sunt acestea precizate în cadrul observaţiilor preliminare de la pct. 5 din nota de constatare (...), respectiv: document olograf semnat de (...) cu numele real (...); Modificarea, de către ofiţer, în textul unei note a sursei (...), a pasajului 'mi-a spus că am fost căutat' cu 'mi-a spus că (...) a fost căutat (...); Menţionarea de către sursă (...), în textul unei note (...), a adresei la care locuieşte, care coincide cu domiciliul dl. (Mugur Isărescu, n.r.) din aceeaşi adresă (...); coroborarea informaţiilor din dosarul (...) care atestă desfăşurarea unei combinaţii privind verificarea sincerităţii şi loialităţii sursei (...), acţiunile propuse desfăşurându-se de fapt asupra dl. (Mugur Isărescu, n.r.); menţiunile ofiţerilor conform cărora informaţiile furnizate de alte surse, care privesc evenimente la care a participat şi dl. (Mugur Isărescu, n.r.), se verifică prin sursa (...); calitatea dl. (Mugur Isărescu, n.r.) de sursă a organelor de securitate, fără consemnarea numelui conspirativ, este atestată în diverse alte documente (...)", susţine CNSAS.

Conform instituţiei, Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii în perioada 1979-1989, iar pe parcursul colaborării cu Securitatea el a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist în comparaţie cu alte ţări.

"Aşa cum rezultă din nota de constatare nr. (...), dl. (Mugur Isărescu, n.r.) a activat ca informator, cu numele conspirativ (...), în perioada 1979-1989, fiind recrutat de către (...), având în vedere calitatea domniei sale de cercetător (...). Pe parcursul colaborării cu Securitatea, acesta a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist în comparaţie cu alte ţări - notele din 16.12.1987 (...) şi 05.03.1985 (...). Analizând informaţiile furnizate de către pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului) şi a dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din Constituţia României din 1965, art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)", se mai spune în cererea CNSAS trimisă la CAB.

Potrivit CNSAS, informaţiile furnizate Securităţii de către Mugur Isărescu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

"Reţinem, astfel, notele din 16.12.1987 şi 05.03.1985, redactate olograf şi semnate de pârât cu numele conspirativ (...), prin care acesta informa Securitatea despre comentariile negative ale unor persoane la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist faţă de alte ţări, respectiv:

* În legătură cu atitudinea din ultimul timp a I.D., sursa poate relata: 1. 'Are răbufniri destul de dese de nemulţumire faţă de aspecte sociale precum: transportul în comun din Drumul Taberii (acuzat că îi răpeşte mai mult de o oră); încălzirea locuinţei în care trăieşte; aprovizionarea cu alimente; programele de televiziune. Are tendinţa de a face comparaţii cu situaţia din alte ţări. (...) Sursa a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulţumire după ce a divorţat (...).

* În legătură cu întâlnirea din 05.03.1985 dintre E.D. şi M.I. şi D.W. (...) sursa poate relata următoarele: '(DW) în discuţii a menţionat dificultăţile întâmpinate de membrii comunităţii diplomatice din Bucureşti în această iarnă (în legătură cu asigurarea gazelor şi căldurii). A arătat că diplomaţii acreditaţi la Bucureşti îşi exprimă nedumerirea în legătură cu acest lucru, întrucât de regulă membrii corpului diplomatic sunt protejaţi în orice ţară, în România însă ei au stat în condiţii mai dificile decât populaţia. A manifestat interes faţă de eventualele măsuri care vor fi luate în România pentru depăşirea acestor dificultăţi. De asemenea, dacă în România sunt discutate efectiv alternative de dezvoltare economică sau numai se repetă linia oficială. A pus întrebări în legătură cu unele neconcordanţe între cifrele publicate în presă privind îndeplinirea planului de dezvoltarea a României (de exemplu, din anuarul statistic al R.S.R. reiese că ponderea ţărilor socialiste în comerţul nostru exterior este de cca. 45%, pe când din datele comunicatului de îndeplinire a planului este de 54%".

În legătură cu aceste informaţii furnizate de Isărescu, CNSAS explică faptul că Securitatea monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa nivelului de trai sub regimului comunist, cunoscut fiind faptul că acesta urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului.

"Comentariile legate de nivelul de trai reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât este de notorietate faptul că anii '80 au fost guvernaţi de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar. Potrivit Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 'sfârşitul anilor 1980 a coincis cu accentuarea politicii represive, inclusiv în plan economic. Cu sprijinul unor specialişti din domeniul sănătăţii şi din alte sectoare, conducerea PCR, şi în primul rând Nicolae Ceauşescu, a luat decizii cu grave consecinţe în planul vieţii cotidiene a cetăţenilor României: penuria artificială organizată statal, reducerea dramatică a consumului de electricitate pentru uzul cetăţenilor, dar nu numai, justificarea pe baze fals ştiinţifice a unor politici deliberate de înfometare a populaţiei. Obsesia lui Nicolae Ceauşescu şi a camarilei sale izvorâtă înainte de toate dintr-o filosofie autarhică, de a achita, într-un interval foarte scurt, întreaga datorie externă (de peste 8 miliarde de dolari), a dus la deteriorarea accelerată a bazei tehnologice a economiei, a industriei turistice şi a condiţiilor de viaţă. Cozile interminabile, soldate întotdeauna cu rezultate incerte, au devenit viaţa de zi cu zi cetăţenilor români", spune CNSAS.

De asemenea, devoalarea caracterului nereal al informaţiilor emise de propaganda comunistă era tratată de Securitate drept o atitudine potrivnică regimului comunist.

"De altfel, pe baza informaţiilor furnizate cu solicitudine de către pârât, ofiţerii din cadrul Securităţii au dispus următoarele:

* Notă de verificare şi cunoaştere. Cele semnalate se verifică şi prin alte surse. Propun exploatarea notei la mapa CI (...)

* Sursa a furnizat nota ca urmare a participării sale la întâlnirea cu cetăţeanul englez D.W, pe lângă care este dirijat. Discuţiile dintre cei trei au fost controlate prin mijloace I.D.E.B. în cooperare cu Direcţia a III-a. Cele relatate de sursă vor fi confruntate cu discuţiile de pe bandă. Sursa a mai relatat că atât el, cât şi D.E. au fost invitaţi de D.W. în ziua de 26.03.1985 la un cocktail, pe care-l va organiza înaintea plecării şi unde vor fi invitate mai multe persoane. Sarcini: Sursa a fost instruită să semnaleze operativ dacă D.W. îl mai invită pe E.D. fără prezenţa altora. Măsuri: Propun ca materialul să fie exploatat la dosarul privind pe D.W. şi informare la Direcţia a III-a cu aspectele rezultate din discuţii". Însemnare marginală: "De acord. Obţineţi şi dumneavoastră banda şi redaţi discuţiile, după care raportul cu concluzii, în urma controlării contactului''.

În opinia CNSAS, informaţiile furnizate de Mugur Isărescu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

"(...) Nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Este exclus ca pârâtul (Mugur Isărescu, n.r.) să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra celor la care se referea în notele sale ar fi putut să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii. Or, aceste posibile acţiuni de investigare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată, prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei denunţaţi, fără acordul acestora. De asemenea, măsurile de urmărire se înăspreau dacă cei denunţaţi se aflau deja în vizorul Securităţii", precizează CNSAS.

"Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţia denunţată, rezultă că pârâtul nu a menajat interesele persoanei denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celui denunţat. Prin urmare, nesocotind interesele celui denunţat, pârâtul a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa celui denunţat, atât timp cât a acceptat că persoana denunţată să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţului său. Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare, a vizat această consecinţă", adaugă CNSAS.

Pe de altă parte, spune CNSAS, Isărescu ar fi trebuit să conştientizeze că scopul Securităţii era identificarea şi apoi intimidarea celor care aveau curajul de a se exprima liber, astfel încât aceştia să renunţe la exteriorizarea unor atitudini neagreate de regimul comunist. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.