Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a subliniat, joi, că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale.
"De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor faţă de ţară continuă şi după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariaţi. Pe timpul activităţii, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viaţa departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane şi, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituţionale", a scris ministrul Apărării, pe pagina sa de Facebook.
El menţionează că "militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulaţie este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau ţara; spre deosebire celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare şi dreptul de a fi ales".
"Militarii sunt pregătiţi să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populaţiei la pace, pe timp de război sau în situaţii speciale şi dau aici un singur exemplu - situaţia pe care o trăim în prezent, generată de pandemia de COVID-19. Cred că este foarte important să înţelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine, nici implicaţiile, şi nu mă refer aici doar la cele financiare, ci la întreaga funcţionalitate şi particularitate a sistemului, la resursa umană - pentru că specialiştii se formează în timp, cu efort şi costuri - şi, peste toate, impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar", subliniază ministrul Apărării.
Nicolae Ciucă arată că "fiecare militar este conştient că, atunci când depune jurământul, îşi asumă riscurile, îşi asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viaţă plină de privaţiuni, pentru că asta este viaţa de militar".
"Militarii înţeleg situaţia dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că ţara îi respectă pentru sacrificiul lor. După ce am prezentat aceste informaţii, conchid cu o întrebare: dacă trebuie să fim egali la pensionare nu ar fi corect să fim egali şi pe timpul vieţii active?", mai scrie Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |