Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 347 de cetăţeni români care se aflau în Spania temporar au revenit în ţară, vineri, ca urmare a demersurilor comune ale ministerelor de Externe, Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi de Interne, informează MAE.

"În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în dimineaţa zilei de 22 mai, a fost facilitată revenirea în ţară a 347 cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Spaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne. Demersurile autorităţilor române au permis, de asemenea, revenirea în ţara de reşedinţă a 2 cetăţeni indieni, 2 cetăţeni spanioli, un cetăţean neozeelandez, rezidenţi în România, precum şi a unui cetăţean uruguayan, membru de familie al unui cetăţean român", se arată într-un comunicat al MAE.

Potrivit comunicatului, printre cetăţenii români repatriaţi se regăsesc persoane în situaţii speciale, medicale sau sociale, persoane cu mobilitate redusă, o persoană cu deficienţă vizuală totală, minori, studenţi Erasmus, cât şi persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea în Spania.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania TAROM, pe rutele Bucureşti-Madrid-Bucureşti şi Bucureşti-Barcelona-Bucureşti.

De asemenea, cu aceeaşi cursă aeriană, pe rutele Bucureşti-Madrid şi Bucureşti-Barcelona, a fost facilitată repatrierea şi pentru 20 cetăţeni spanioli, care se aflau în România, precum şi pentru 62 de cetăţeni români rezidenţi în acest stat.

MAE reînnoieşte apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informaţiilor publicate pe pagina sa de internet, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.