Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi seară, că nepurtarea măştilor de protecţie în spaţii închise ar trebui sancţionată şi va exista un ordin care să "implementeze fapta şi penalizarea".

Întrebat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, unde a fost în vizită, dacă va exista un ordin pentru amendarea celor care nu poartă măşti de protecţie, ministrul Vela a spus că a fost plecat la Budapesta şi crede "că a fost şi emis un ordin de către Ministerul de Interne şi de către Ministerul Sănătăţii sau este în lucru" documentul prin care "se reglează aceste lucruri cu privire la tot ce ţine şi de măsurile coercitive şi de obligaţia purtării măştii".

Întrebat din nou dacă vor exista amenzi, el a răspuns: "Dumneavoastră cum aţi propune altfel?".

"Ideea este că nepurtarea măştii este un caz care nu e compatibil cu regulile şi în mod normal el trebuie sancţionat. Probabil că sunt şi unele cazuri de excepţie, nu ştiu, probabil cei care sunt alergici sau cei care pot motiva că purtarea măştii le face rău, dar acest lucru va fi stabilit de Ministerul Sănătăţii", a adăugat Vela.

Despre cuantumul amenzilor, el a susţinut că "este stabilit în lege, doar se implementează prin ordin fapta şi penalizarea".

"Aşa cum ştiţi, este obligatoriu să purtăm mască în spaţii închise. (...) Fie că mergem la magazin, fie că mergem cu autobuzul, tramvaiul sau metroul. Această obligaţie revine în principal agentului economic care face transportul, adică el trebuie să ştie că un cetăţean nu poate să fie pasager dacă nu are masca la el, care să protejeze nasul şi gura", a mai spus Marcel Vela. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.