COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Mai multe persoane care au intrat în ţară pe jos, în ultimele zile, au reclamat că de la frontieră sunt preluate de autorităţile din Arad în autocare supraaglomerate, pentru a ajunge în carantină în judeţele de domiciliu, Prefectura Arad cerând responsabililor să nu mai permită astfel de situaţii.
Filmuleţe cu autocare ocupate peste capacitate de persoane preluate din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I au fost distribuite în mediul online de pasageri care şi-au exprimat îngrijorarea că se pot îmbolnăvi în aceste mijloace de transport supraaglomerate, deşi poartă măşti de protecţie.
Prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, a cerut Direcţiei de Sănătate Publică, instituţia care a contractat operatorul de transport care preia persoane de la frontieră pentru a fi duse în carantină, să ia măsuri pentru a nu se mai depăşi capacitatea autocarelor.
"Prefectul Gheorghe Stoian cunoaşte problema, a luat legătura cu domnul chestor de poliţie Bondar Marin, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, de asemenea, a luat legătura cu Centrul judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei şi cu Direcţia de Sănătate Publică Arad, dând dispoziţie să nu se mai permită accesul în autocar al unui număr de oameni peste capacitatea autocarului. Aceste autocare sunt puse la dispoziţia persoanelor care intră pe jos prin punctele de trecere a frontierei Nădlac I de către Direcţia de Sănătate Publică", a declarat, joi seară, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma.
Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, prin PTF Nădlac I şi PTF Nădlac II au intrat în ţară pe jos 410 persoane, care au fost preluate cu mijloace de transport contractate de autorităţi. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.