COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 05:35 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Suceava;
Peste 1.200 de fermieri din judeţul Olt au depus până acum documente pentru înscriere în programul ''Tomata'', potrivit directorului adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), Ion Anuţa.
El a precizat că zeci de legumicultori din judeţ livrează deja de mai multe zile roşii în pieţe din ţară.
"În ultimele zile a fost un ritm susţinut de înscriere în programul 'Tomata', cu 250-300 de dosare depuse zilnic. Joi, după ora 15,00, aveam peste 1.200 de dosare de înscriere în program şi este posibil ca până la finalul perioadei de înscriere, pe 15 mai, să ajungem la peste 4.000 de dosare, să fim tot primii din ţară. Fermierii care au accesat programul în anii trecuţi şi au investit în sisteme de încălzire deja sunt cu roşiile în pieţe şi în judeţul Olt şi în ţară. Avem din 15 aprilie roşii olteneşti în pieţe, mai întâi cantităţi mai mici de câteva sute de kilograme pe zi şi acum de peste o tonă pe zi, iar cantităţile vor creşte. Sunt circa 30 de legumicultori din judeţ care livrează tomate olteneşti pe piaţă", a spus Ion Anuţa.
El a menţionat că aceste tomate produse în solariile din judeţul Olt pot fi cumpărate atât din pieţe din judeţ cât şi în pieţe din Bucureşti, Sibiu, Braşov, Sighişoara.
În privinţa preţurilor tomatelor olteneşti, Ion Anuţa a afirmat că, potrivit producătorilor, tomatele s-ar vinde en-gross cu 15 lei pe kilogram, dar în zilele precedente s-au vândut chiar şi cu 18 lei pe kilogram.
Întrebat dacă producătorii de tomate ar putea avea dificultăţi, în contextul pandemiei de coronavirus, în a valorifica cantitatea de 3 tone/1.000 de metri pătraţi pentru a putea primi ajutorul de minimis de 3.000 de euro, reprezentantul DAJ Olt a spus că pieţele sunt deschise astfel încât legumicultorii să-şi poată valorifica produsele. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |