COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic
Doi adolescenţi care au ameninţat o vânzătoare cu un pistol de jucărie şi i-au cerut încasările au fost reţinuţi de poliţiştii din municipiul Curtea de Argeş, urmând să fie prezentaţi, vineri, în faţa procurorilor pentru stabilirea măsurilor preventive.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, cei doi suspecţi, unul de 16 şi celălalt de 19 ani, sunt cercetaţi pentru tentativă de tâlhărie calificată.
"În ziua de 13 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi că, în cursul nopţii (...), în jurul orei 2,30, doi tineri ar fi pătruns într-un magazin cu program non-stop din acelaşi municipiu, iar sub ameninţarea unui pistol ce părea a nu fi real ar fi solicitat vânzătoarei să îi predea încasările. Imediat, poliţiştii au început verificările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie calificată", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au obţinut indicii cu privire la identitatea tinerilor bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor, în baza cărora au solicitat şi obţinut autorizarea instanţei pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare. În urma percheziţiei efectuate în comuna Valea Iaşului, unde domiciliază suspecţii, au fost identificate mai multe obiecte cu valoare probatorie.
"Din cercetări s-a stabilit că cei doi, respectiv un tânăr de 19 ani şi un minor de 16 ani, ambii din Valea Iaşului, ar fi pătruns în incinta societăţii comerciale având feţele acoperite, iar sub ameninţarea unui pistol cu bile, ar fi solicitat vânzătoarei să le dea sumele de bani aflate în casa de marcat. Persoana vătămată a reacţionat calm şi a refuzat să le dea sumele de bani, iar autorii au părăsit incinta", precizează IPJ Argeş. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |