COD GALBEN: 25-02-2020 ora 12 Intre 12:15 si 16:00 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale ce vor atinge temporar 55...60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cetăţenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu paşaport valabil, cu carte electronică de identitate emisă după 3 august, dar şi cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate, a declarat comisarul-şef Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

El a participat la o conferinţă de presă alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, în care a fost anunţat faptul că România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului viitor. Săptămâna viitoare va fi organizată o dezbatere publică pe marginea ordonanţei de guvern pe care MAI a iniţiat-o pe acest subiect.

"România este obligată să pună în circulaţie noul act de identitate începând cu 3 august 2021. În ceea ce priveşte costurile, la acest moment, sunt necesare nişte dezvoltări tehnice. Proiectul de ordonanţă supus transparenţei decizionale face tocmai acest lucru, permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să iniţieze procedurile de achiziţie publică. La finalul acestor proceduri, la finalul implementării vom avea şi costurile totale. În acest moment, în Uniunea Europeană, un astfel de document este eliberat de 17 state membre, cu costuri care variază între 15 şi 40 de euro. România nu poate să depăşească o astfel de limită, ne îndreptăm către limita minimă", a explicat Cătălin Giulescu.

 


Oficialul MAI a arătat că regulile privind circulaţia cetăţenilor statelor membre sunt stabilite prin "dreptul Uniunii Europene", întrebat ce se va întâmpla cu cetăţenii care, alegând să opteze pentru o carte de identitate simplă, nu vor putea să iasă din ţară.

"Nu România stabileşte aceste reguli, regulile sunt stabilite la acest moment de Directiva 38/2004, pe care România a transpus-o prin Ordonanţa de Urgenţă 102/2005 cu modificările şi completările ulterioare. În completare, avem acest Regulament 1.157/2019, o să vedeţi că face trimitere expresă la directiva amintită mai devreme. Regulile sunt stabilite de regulament, adică libera circulaţie a cetăţenilor UE. Indiferent de statul membru al căror cetăţeni sunt, vor putea să călătorească în afara statului al căror cetăţeni sunt doar cu o carte electronică de identitate, confecţionată din policarbonat, cu nişte elemente de securitate stabilite la nivel de principiu de regulament, acest card urmând să aibă un cip de înaltă securitate", a mai declarat Giulescu.

Şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor a explicat că regulamentul prevede o perioadă de tranziţie la cartea electronică de identitate până la "1 august 2031".

"Astfel încât chiar şi cărţile care vor fi emise pe 2 august 2021 vor putea fi utilizate până la expirarea valabilităţii acestora. Pe de altă parte, luăm în calcul ca, pentru cei care deja deţin o carte care nu expiră în perioada imediat următoare, de la momentul în care vom elibera primul document de identitate, potrivit unor programări pe care deja le gândim în acest moment, să le permitem să-şi preschimbe anticipat documentul de identitate, chiar dacă acesta se mai află în interiorul perioadei de valabilitate. (...) Deci, în continuare, cetăţenii vor avea ca opţiune paşaportul sau cartea electronică de identitate începând cu 3 august 2021. (...) Este necesară o clarificare: după data 3 august 2021, cetăţenii români vor putea călători în Uniunea Europeană în temeiul unui paşaport valabil, a unei cărţi electronice de identitate emise după data de 3 august sau în baza actualei cărţi de identitate aflată în termen de valabilitate. Acest termen de valabilitate, acest termen de tranziţie urmează să se încheie la data de 2031, adică peste 11 ani şi jumătate din acest moment, aproximativ", a subliniat Giulescu.

Oficialul MAI a precizat că de la data introducerii cărţii electronice de identitate, vârsta obligatorie de eliberare a actului de identitate va coborî la 12 ani, iar vârsta de la care părinţii, opţional, pot solicita o carte electronică de identitate pentru copii va fi '0 ani, de la data naşterii".

El a explicat, în ceea ce priveşte cardul de sănătate, care ar urma să fi inclus în cartea electronică de identitate, că actualul card de sănătate este "un card cu un cip electronic în care este înscris un certificat de autentificare".

"În acel cip se găseşte doar un certificat de autentificare. Având în vedere că această funcţie va fi preluată de cartea electronică de identitate, emiterea de către stat a acelui card de sănătate nu mai este necesară, întrucât generează şi un anumit nivel de costuri. În ceea ce priveşte cartea simplă, ea nu va putea să înlocuiască cardul de sănătate, întrucât nu va fi dotată cu acel cip în care să înscriem un certificat electronic de autentificare", a adăugat comisar-şef Giulescu, şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.