COD GALBEN: 09-12-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Blocul Naţional Sindical organizează, miercuri şi joi, un pichet de protest la principala cale de acces a judecătorilor Curţii Constituţionale a României pentru a atrage atenţia preşedintelui CCR, dar şi a celorlalţi membri ai instituţiei, asupra faptului că, în intervalul noiembrie 2018 - august 2019, au fost înregistrate la Curte 19 dosare care vizează în integralitate sau parţial prevederi ale Titlului V, din OUG 79/2017, care au afectat în cursul anului 2018 peste un milion de salariaţi în drepturile lor individuale garantate de Constituţia României.

"Cerem Curţii Constituţionale să respecte propria lege de funcţionare 47/1992, cât şi propriul regulament. Un subiect atât de important pentru milioane de salariaţi ai României, cât şi pentru generaţiile viitoare (întrucât OUG 79/2017 generează mecanisme de finanţare ale sistemului de securitate socială din România) nu poate să aştepte la nesfârşit o soluţie de constituţionalitate! Cerem, de asemenea, celorlalte instituţii responsabile să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege şi să comunice punctele de vedere oficiale către Curte cu maximă celeritate, aici referindu-ne la Avocatul Poporului, Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senatul României.
Cerem, de asemenea, Preşedintelui României, ca garant al democraţiei şi statului de drept, să sesizeze instituţiile abilitate, mai sus menţionate, şi să adopte o poziţie publică".

Protestul va avea loc între orele 9:00 - 12:00.

La pichetul de protest sunt aşteptate cel puţin 50 de persoane, printre care se vor afla şi salariaţi ale căror drepturi individuale au fost afectate de OUG 79/2017.

OUG 79/2017 privind modificarea Codului Fiscal a adus o serie de modificări importante, printre care se numără trecerea contribuţiilor de la angajator la salariat, introducerea contribuţiei asiguratorii pentru muncă (o formă diferită pentru taxa de solidaritate), precum şi impozitul de 1% din venitul realizat pentru întreprinderile cu venit de până într-un milion de euro. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.