Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O tânără care a fost ridicată, duminică, prin forţă de pe o stradă din vecinătatea Hotelului Carpaţi din municipiul Baia Mare a fost recuperată de poliţişti în urma a trei apeluri telefonice la numărul de urgenţă 112, efectuate de martori oculari, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Potrivit acesteia, imediat după lansarea primului apel telefonic o echipă de poliţişti a demarat acţiunile de căutare a automobilului implicat în acţiunea de răpire a tinerei.

"După aproximativ 41 de minute de la sesizare, autoturismul în care se afla acesta a fost oprit de poliţişti pe strada Gutinului din oraşul Baia Sprie. Atât tânăra de 17 ani, cât şi conducătorul auto, de 19 ani, se află la sediul Poliţiei, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a precizat Florina Meteş.

Conform unor martori oculari care au reuşit să filmeze răpirea cu ajutorul telefonului mobil, proprietarul maşinii a stat în parcarea Hotelului Carpaţi din Baia Mare şi în momentul apariţiei acesteia a forţat-o să urce în maşină. O parte dintre martori au încercat să-l oprească pe şofer, însă n-au reuşit, între timp solicitând poliţia să intervină. AGERPRES/(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.