Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Unul dintre poliţiştii agresaţi în judeţul Vâlcea va fi adus la un spital din Bucureşti şi supus unei intervenţii chirurgicale, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

"Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a fost informat încă din cursul nopţii cu privire la starea de sănătate a poliţiştilor şi în cursul acestei dimineţi, cu acordul familiei, s-a luat hotărârea ca unul dintre poliţiştii răniţi să fie adus la un spital din Bucureşti pentru a-i fi acordate îngrijirile necesare şi, din ce ştim în acest moment, va fi supus unei intervenţii medicale", a precizat Dajbog, în cadrul unei declaraţii de presă la sediul MAI.

Potrivit acesteia, cei doi agresori au fost depistaţi în cursul dimineţii în Slatina, "în urma activităţilor investigativ-operative dispuse de procurorul de caz, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale Vâlcea şi al Inspectoratului de Poliţie Olt". Suspecţii au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani în vederea audierii şi luării măsurilor legale de către procurorul de caz, a adăugat Monica Dajbog.

De asemenea, ea a precizat că ministrul Vela a solicitat inspectorului general al Poliţiei Române ca unul dintre adjuncţi să meargă personal în judeţul Vâlcea pentru a verifica situaţia la faţa locului şi pentru a lua măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de cazuri. "Nu ne referim aici la un control, ci la un sprijin profesional pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române trebuie să-l acorde structurilor din teritoriu pentru evitarea unor situaţii critice", a mai spus Dajbog.

Procurorii vâlceni au dispus începerea urmării penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în cazul a două persoane bănuite de agresarea celor doi agenţi de poliţie din Prundeni.

"În noaptea de 19/20 noiembrie 2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în aceeaşi noapte, în jurul orelor 01.00, doi agenţi de poliţie, din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Prundeni, judeţul Vâlcea, au fost agresaţi fizic, ameninţaţi, deposedaţi de armele din dotare şi le-a fost restricţionată libertatea de mişcare de către două persoane, până la intervenţia unui alt echipaj de poliţie, din cadrul Poliţiei municipiul Drăgăşani. În cauză s-a dispus de către procurori începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ultraj, lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Sindicaliştii de la Europol au anunţat pe pagina de Facebook că cei doi poliţişti au ajuns la spitalul din Drăgăşani cu diferite traumatisme cranio-faciale şi că cei care i-au atacat i-ar fi deposedat de armamentul şi muniţia din dotare, respectiv de 2 pistoale şi 2 încărcătoare.

"Se pare că după ce i-au deposedat de arme şi i-au sechestrat într-o curte a imobilului, rromii au îndreptat pistoalele înspre poliţişti, iar unul dintre ei ar fi apăsat şi trăgaciul doar că încărcătorul era gol, poliţistul folosind toate cartuşele pe parcursul urmăririi", se arată în postarea Sindicatului Europol.

Reprezentanţii IPJ Vâlcea au afirmat, însă, că armamentul poliţiştilor a fost recuperat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.