Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În jur de 60.000 de oameni sunt aşteptaţi de 1 Decembrie la manifestările organizate de Ziua Naţională în Alba Iulia, pentru care organizatorii au pregătit un program variat, derulat în cadrul "Festivalului de România".

"Suntem pregătiţi, la fel ca în fiecare an, să primim toţi cetăţenii care vin să se simtă bine de Ziua Naţională la Alba Iulia. (...). Aşteptăm în jur de 60.000 de persoane", a declarat, joi, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul, în cadrul unei conferinţe de presă la care au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi subprefectul Nicolae Mera.

Voicu Paul a menţionat că vor fi o serie de restricţii auto, urmând ca circulaţia în interiorul Cetăţii să fie posibil doar pietonal.

Autoturismele în care se vor afla persoane cu dizabilităţi locomotorii vor avea acces până aproape de zona centrală a manifestărilor, vehiculele putând fi parcate pe strada Aurel Vlaicu, a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar.

Pentru autocare sunt stabilite trei zone de parcare.

Nici în acest an nu va lipsi masa populară, urmând să fie distribuite, într-un cort amenajat în curtea garnizoanei militare, 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi. Anul trecut, în Anul Centenarului Marii Uniri, când au fost prezenţi 100.000 de oameni, au fost oferite peste 30.000 de porţii, iar în urmă cu doi ani, tot în jur de 10.000 de porţii, de fasole cu cârnaţi şi de varză călită cu ciolan.

Ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziţii, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte şi multe alte evenimente vor avea loc în cadrul "Festivalului de România", denumirea sub care se desfăşoară manifestările organizate în "Oraşul Marii Uniri" de Ziua Naţională. Derulat sub genericul "Primul an din noul secol", "Festival de România" se întinde pe durata mai multor zile, începând cu 19 noiembrie. AGERPRES / (A - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.