Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aprovizionarea cu cărbune a termocentralei Mintia a fost reluată pe calea ferată, în condiţiile în care conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a ajuns la un acord cu compania de transport feroviar în ceea ce priveşte plata datoriilor, inclusiv cu sprijinul Primăriei Deva.

"Primăria Deva s-a implicat financiar în rezolvarea acestei probleme. Transportul de cărbune s-a reluat, aşteptăm patru garnituri de tren cu cărbune din Valea Jiului. Suntem în grafic", a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara", Cristian Iştoc.

Liderul sindical a mai spus că din discuţiile pe care le-a avut joi cu conducerea CEH şi cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, există promisiuni potrivit cărora şi plata salariilor se va face la timp.

În prezent, stocul de cărbune al termocentralei Mintia este la limită, susţin sindicaliştii, care atrăgeau atenţia, în urmă cu două zile, că în depozite cantitatea de huilă ajungea doar pentru funcţionarea cu un cazan pentru 48 de ore.

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a declarat miercuri că a discutat cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în vederea găsirii unei soluţii la criza transportului de cărbune pe calea ferată, care afectase termocentrala Mintia. Potrivit primarului, administraţia locală va plăti direct CFR Marfă pentru transportul cărbunelui, sub forma unei cesiuni de creanţe.

Aproape 4.500 de apartamente din Deva şi instituţii publice beneficiază de căldură şi apă caldă furnizate de termocentrala Mintia, primăria achitând subvenţii către CEH pentru energia termică furnizată consumatorilor casnici. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.