Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Doi copii dispăruţi de şase zile de la o stână din localitatea Sălcioara şi căutaţi, vineri, de pompieri, jandarmi şi poliţişti au fost găsiţi, aceştia fiind în afara oricărui pericol, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Din primele informaţii furnizate de autorităţi, se pare că cei doi copii au plecat de la o stână care aparţinea familiei, în urma unei dispute cu tatăl, iar timp de şase zile, minorii ar fi stat ascunşi prin curţi sau case părăsite din zonă, neexistând indicii că ar fi fost victime ale vreunei infracţiuni.

"Din fericire, cei doi copii au fost găsiţi undeva în apropierea stânii de la care au plecat. Ei sunt în afara oricărui pericol şi vor fi internaţi într-un centru social al Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări au plecat cei doi minori", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Mai mulţi poliţişti, jandarmi şi pompieri au căutat, vineri, doi copii dispăruţi de şase zile din localitatea vasluiană Sălcioara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu, viceprimarul comunei Banca a sesizat la IPJ dispariţia celor doi minori, care în seara zilei de 2 noiembrie au plecat de la stâna tatălui lor şi nu au ajuns la domiciliu.

"Părinţii copiilor au crezut că aceştia au plecat la bunica lor şi de aceea nu i-au căutat până astăzi (vineri - n.r.)", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.