Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a dispus miercuri eliberarea paşaportului simplu temporar pentru Adrian Coman, astfel încât acesta să îşi poată exercita dreptul de vot, "unul dintre cele mai importante drepturi prevăzute de Constituţie", precizează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de joi cetăţeanul român Adrian Coman s-a prezentat la sediul Consulatului General al României la New York.
Reprezentanţii oficiului consular au preluat solicitarea şi documentele justificative prezentate şi au eliberat persoanei în cauză un paşaport simplu temporar.
Adrian Coman este căsătorit de nouă ani cu Clai Hamilton. Cuplul Coman - Hamilton a dat în judecată statul român la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu i-a recunoscut dreptul la reşedinţă lui Clai Hamilton, iar instanţa europeană le-a dat câştig de cauză celor doi.
Ziarul "Libertatea" a relatat că lui Adrian Coman i-a fost refuzată, recent, reînnoirea paşaportului în Statele Unite ale Americii unde el locuieşte. Într-un interviu acordat publicaţiei, Coman a susţinut că motivul ar fi fost faptul că este căsătorit cu o persoană de acelaşi sex, rubrica "stare civilă" fiind inclusă în formularul de solicitare a reînnoirii. În absenţa unui paşaport valabil, spunea Coman, el nu poate vota la alegerile prezidenţiale. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.