COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 65...75 km/h, iar la peste 1800 metri rafalele vor atinge 90 - 100 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m în județele Hunedoara și Caraș-Severin, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...110 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 04:00 si 10:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

*** Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare adoptat de Colegiul Comisarilor arată că ''este necesar ca instituţiile-cheie din România să demonstreze un angajament colectiv şi ferm în ceea ce priveşte independenţa Justiţiei în România'', dar este şi "o întoarcere din drum", a declarat şeful interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Cristian Buchiu.

* Premierul desemnat, Ludovic Orban, a afirmat că, după o analiză foarte serioasă a tuturor criticilor, recomandările din raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare trebuie puse în practică astfel încât, într-un timp cât mai scurt posibil, România "să scape de sub MCV".

* Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Nicuşor Halici (PSD), a declarat că raportul MCV pentru ţara noastră este "foarte contradictoriu" şi nu înţelege "care este involuţia".

* Deputatul Dan Barna, preşedintele USR, consideră că recomandările cuprinse în raportul MCV nu reprezintă "o surpriză" şi a adăugat că este "o provocare mare" pentru următorul Guvern şi pentru Parlament "cum reparăm Justiţia şi cum o respectăm".

* Îngrijorările Comisiei Europene cu privire la cadrul legislativ în materie de integritate şi-au păstrat caracterul de actualitate, consideră Agenţia Naţională de Integritate, cu referire la raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

* Raportul MCV remarcă faptul că atacurile împotriva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie au avut un impact negativ, se arată într-un comunicat al DNA.

*** Premierul desemnat Ludovic Orban, preşedinte al PNL, s-a declarat încrezător, la finalul consultărilor cu partidele care au votat moţiunea de cenzură, în şansele de a reuşi învestirea viitorului Guvern, precizând că acestea sunt "foarte mari".

* Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că a ajuns la un acord cu reprezentanţii PNL şi, probabil, la finele săptămânii, formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie finală privind susţinerea noului Guvern.

* Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că sunt şanse serioase ca Guvernul Orban să treacă în săptămânile care urmează şi a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie în privinţa susţinerii noului Executiv numai după ce vor fi depuse programul de guvernare şi lista cu propunerile de miniştri.

* Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat un raport de respingere a propunerii legislative privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte, iniţiată de USR.

* Constantin Axinia, fost director al CFR SA, a afirmat că ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi spus că trebuie semnat contractul privind modernizarea căii ferate dintre Braşov şi Sighişoara pentru ca viitorul Guvern "să nu-şi asume rezultatele muncii noastre".

* Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus la Înalta Curte un recurs în casaţie, prin care încearcă să obţină anularea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Este a doua cale extraordinară de atac la care apelează Liviu Dragnea, după ce a depus săptămâna trecută o contestaţie în anulare la Instanţa supremă.

* Senatul a adoptat, în şedinţa plenului, în unanimitate (72 de voturi "pentru"), propunerea legislativă pentru modificarea OG 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, prin care s-a stabilit că, la nivel naţional, începând din anul 2020, admiterea la rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie. AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.