Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un avion al companiei Blue Air care efectua o cursă de la Munchen a făcut câteva manevre înainte de a ateriza pe Aeroportul Internaţional Iaşi, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru a se asigura că nu sunt probleme la trenul de aterizare al aeronavei.

Potrivit reprezentanţilor aeroportului, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, aeronava a făcut un ocol în aer pentru că un sistem de alarmă avertiza o posibilă defecţiune a trenului de aterizare, însă cele din urmă a aterizat cu bine, pasagerii aflaţi la bord ajungând în siguranţă la sol. La faţa locului au fost solicitate să intervină mai multe echipaje ale Inspectoratului Situaţii de Urgenţă, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

"Un senzor de la aeronavă a arătat că sunt probleme la roata din faţă, la trenul de aterizare. Piloţii au făcut o simulare de aterizare pentru a vedea dacă sunt probleme, trenul de aterizare a reacţionat la comenzi, iar pe urmă s-a făcut aterizarea în condiţii de siguranţă. Pentru că exista posibilitatea ca acel tren de aterizare să nu fie ieşit, au intervenit toate forţele din aeroport, cât şi cele dinafara aeroportului, din sistemul de situaţii de urgenţă. Dacă ar fi fost probleme la roata din faţă, avionul se putea răsturna. Sunt anumite proceduri în ceea ce priveşte aterizarea, proceduri pe care piloţii trebuiau să le respecte şi le-au respectat, astfel încât să nu se ajungă la acest posibil incident. Cursa a ajuns la timp, singurul lucru a fost atunci când trebuia să aterizeze, a făcut un exerciţiu de aterizare, (...) au scos trenul de aterizare şi au mai făcut un ocol în aer, după care au a aterizat cu bine", a declarat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi.

Printre persoanele aflate la bordul avionului s-a numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur.

"Au spus că era ceva pe pistă. Nu ştiu mai mult de atât. Am primit o poveste şi trebuie să o lămurească. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Mi-a spus echipajul că era o maşină pe pistă dar ... nu ştiu. (...) Mi-a spus fiică-mea că avionul a făcut o buclă, iar când am ajuns la aeroport am întrebat de ce", a spus Gheorghe Flutur.

Un alt pasager al aeronavei le-a povestit jurnaliştilor sosiţi la faţa locului că a crezut, la rândul său, că se află un obstacol pe pista de aterizare.

"Au spus că a intrat o maşină pe pistă, dar nu s-au deschis roţile. Nu ne-am speriat deloc, că nu am ştiut. Ne-au spus că era o maşină în cale şi au zis că mai fac un rond. Nu ne-au spus ca să nu intre lumea în panică. E mai bine că nu ne-au anunţat", a relatat pasagerul. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.