Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Victima unui accident rutier produs în urmă cu 10 ani, după ce maşina în care se afla a luat foc pe DN 7, între Sebeş şi Orăştie, nu a fost identificată nici până în prezent, în pofida cercetărilor efectuate de-a lungul timpului de către poliţiştii din Alba.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar şef Luminiţa Prodan, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că, deşi s-a apelat la baza de date privind persoanele dispărute, inclusiv din alte judeţe decât Alba şi Hunedoara, iar cazul a fost şi mediatizat la vremea respectivă, identitatea pasagerului mort în accidentul din ianuarie 2009, de pe DN 7, nu a putut fi stabilită.

Doi bărbaţi au murit în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2009 după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, pe DN 7, în afara localităţii Săliştea, între Sebeş şi Orăştie, şi a luat apoi foc.

Potrivit cercetărilor, la un moment dat, autoturismul, care circula dinspre Orăştie spre Sebeş, a părăsit partea carosabilă, a căzut în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers, unde a continuat să se deplaseze câteva zeci de metri, şi s-a lovit apoi de un cap de pod. În urma impactului, maşina a luat foc, cele două persoane din interior murind carbonizate.

Identitatea şoferului, o persoană din Deva, a fost stabilită cu ajutorul plăcuţei de înmatriculare din spatele maşinii.

În schimb, celălalt bărbat, luat, probabil, la ocazie, de către şofer, nu a putut fi identificat. El a fost înmormântat în final pe cheltuiala autorităţilor din Săliştea, pe raza comunei unde acesta şi-a pierdut viaţa. AGERPRES/ (AS - autor : Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.