Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, susţine că "numirea Rovanei Plumb în funcţia de comisar european din partea României" reprezintă o reuşită pentru ţara noastră. Preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a dat acordul în ceea ce priveşte lista comisarilor desemnaţi de statele membre, ce i-a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Uniunii Europene, listă pe care din partea României figurează Rovana Plumb.

* Rovana Plumb susţine că nominalizarea în Executivul de la Bruxelles o "onorează şi responsabilizează în egală măsură".

* Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan consideră că Guvernul "riscă foarte mult" prin susţinerea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european.

* Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că, în cazul în care se confirmă că portofoliul de comisar european destinat României va fi gestionat de Rovana Plumb, "este clar că a fost doar o negociere politică" şi a susţinut că Rovana Plumb are "profilul unui om politic slab".

* Delegaţia alianţei USR PLUS în Parlamentul European a anunţat că se opune numirii Rovanei Plumb în funcţia de comisar european. Conform sursei citate, Rovana Plumb a avut în ultimii ani declaraţii "împotriva valorilor Uniunii Europene şi anti-justiţie şi l-a sprijinit constant pe Liviu Dragnea, condamnat pentru corupţie", din funcţiile publice pe care le-a ocupat.

* Social-democraţii iau în calcul restructurarea Guvernului în Parlament, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, care l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis de "abuz constituţional şi de putere" "la adăpostul imunităţii absolute pe care o are", pentru că nu a semnat numirea unor miniştri interimari.

* Un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă a fost deschis în cazul accidentului în care a fost implicat Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, au declarat, pentru AGERPRES, surse din Poliţie. Mario Iorgulescu este internat la Spitalul Elias. Conform reprezentanţilor unităţii medicale, acesta nu a depăşit zona riscului vital şi continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă, evoluţia fiind "lent favorabilă". AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.