Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Angajaţi din circa 40 de hoteluri din întreaga ţară vor fi instruiţi să identifice potenţiale cazuri de trafic de persoane şi cum să procedeze în astfel de situaţii, un protocol de colaborare în acest sens fiind semnat miercuri de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi ai Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

 


"Cea mai mare temere pe care am avut-o eu a fost că lumea va privi că suntem oarecum oportunişti, că venim într-un moment nefavorabil. Am vrut să subliniez că demersul nostru durează de ceva timp. Noi am avut nişte colaborări începând din 2016, am tot încercat, am făcut un proiect pilot cu grupul Accor, care are experienţă la nivel internaţional şi ne-am dat seama că e binevenit pentru personalul care lucrează în industrie, dar mai ales pentru potenţiale victime. (...) Acum extindem la nivel de industrie. Încercăm să instruim personal din circa 40 de hoteluri, în următoarele 12 luni. Sperăm să ajungem la un minim de 300 de persoane care vor fi instruite de personal specializat, psihologi sau personal oferit de către ANITP", a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Călin Ile.

El a spus că membrii FIHR s-au arătat interesaţi de proiect şi că, dacă cererea hotelurilor va fi mai mare, programul se va extinde după acest an.

Conform lui Călin Ile, trainingul se adresează cameristelor, persoanelor de la recepţie şi de la barul hotelurilor.

"Pentru noi, elementul geografic e extrem de important. (...) Pentru noi e important să încercăm să acoperim măcar din punct de vedere proporţional toată suprafaţa ţării, astfel încât mesajul să ajungă peste tot", a declarat directorul ANITP, Maximilian-Axel Nicolae, care a spus că se intenţionează ca trainingurile să înceapă în jurul datei de 18 octombrie - Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane.

Maximilian-Axel Nicolae a precizat că hotelurile vor pune la dispoziţie sălile în care se vor desfăşura cursurile, iar ANITP va asigura prezenţa specialiştilor.

"Este important ca aceia care vin în România sau cetăţenii români care vor să se cazeze într-un hotel să înţeleagă că din partea structurilor responsabile nu există toleranţă pentru potenţiale cazuri de trafic de persoane", a subliniat directorul ANITP.

El a arătat că în baza de date a ANITP se regăsesc 500 de cetăţeni români victime ale traficului de persoane în anul 2018, dintre care aproape 8% au fost exploataţi în hoteluri.

Potrivit şefului ANITP, principalele judeţe din România surse pentru victimele traficului de persoane în 2018 au fost Bacău, Dolj, Galaţi, iar principalele ţări de destinaţie - Marea Britanie, Germania, Italia.

"Lupta împotriva traficului de persoane nu e completă şi nu va avea succes dacă nu ne adresăm cererii. Solicitarea de servicii sexuale, de muncă ieftină sau neplătită reprezintă motorul care ţine în viaţă traficul de persoane. (...) Legislaţia în diverse ţări europene, în momentul de faţă, nu prevede explicit ca infracţiune utilizarea serviciilor unei victime a traficului de persoane", a adăugat directorul ANITP. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, redactor video: Catalin Soci, imagine: Vlăduţ Marian, grafician: Traian Arsenescu, editori online: Adrian Dădârlat, Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.