Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Forţele Navale Române organizează, miercuri şi joi, la Constanţa, Mangalia, Tulcea, precum şi în Bucureşti o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, evenimentele vor debuta miercuri, la ora 8,30, la Monumentul Crucea Marinarilor din Constanţa, cu o ceremonie dedicată eroilor marinari, la care va lua parte şi ministrul Apărării, Gabriel Leş.

O ceremonie similară va avea loc, tot de la ora 8,30, la Monumentul Marinarului Erou din Mangalia, iar de la ora 10 00 la Cimitirul Eroilor din Tulcea.

"Militari din Forţele Navale Române vor aduce în atenţia publicului faptele de vitejie ale marinarilor care au luptat, pe Dunăre şi pe mare, în Războiul de Independenţă, în cele două Războaie Mondiale, precum şi sacrificiul suprem pe care marinarii l-au făcut, de-a lungul timpului, în toate activităţile de instruire şi în misiunile desfăşurate pe întinderile albastre ale apelor", se precizează în comunicatul MApN.

Evenimentele vor continua joi pe faleza din Constanţa unde între orele 9,45 şi 12,30 va avea loc Exerciţiul Naval Întrunit "Forţele Navale Române 19", care se va desfăşura în prezenţa ministrului Gabriel Leş.

La exerciţiu vor lua parte şi aeronave ale Forţelor Aeriene Române (F-16 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 86 Aeriene "Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă", şi elicoptere IAR-330 Puma, aparţinând Bazei 57 Aeriene).

De asemenea, joi, între orele 12,30 şi 15,00, în Portul Turistic Tomis vor fi organizate jocuri marinăreşti.

Pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, între orele 20,00 şi 21,00, va avea loc un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, urmat de retragerea cu torţe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 (Portul Constanţa)- faleza Cazinoului- Comandamentul Flotei- Str. Remus Opreanu- Piaţa Ovidiu şi retur, până la Comandamentul Flotei, concomitent cu un spectacol inedit de lansare de lampioane de la bordul navelor militare ancorate în apropierea falezei.

Exerciţii demonstrative vor avea loc joi, şi la Mangalia, Tulcea, Brăila şi Galaţi. Porturile Brăila şi Tulcea vor fi survolate de aeronave de şcoală şi antrenament IAR 99 Şoim, aparţinând Bazei 95 Aeriene "Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu".

În Bucureşti, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona debarcader, se va desfăşura, începând cu ora 8,45, o ceremonie militară şi religioasă. AGERPRES / (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.