Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un punct de comunicare publică va fi amplasat sâmbătă în Piaţa Victoriei, comunicatorii Jandarmeriei, Poliţiei şi Pompierilor urmând să informeze permanent despre dinamica misiunilor, în contextul protestului prevăzut a se desfăşura începând cu ora 14,00.

Organizatorii manifestaţiei au comunicat faptul că începând cu ora 14,00 până la ora 22,15 va avea loc o adunare publică în Piaţa Victoriei, iar între orele 17,00 - 21,00 un alt eveniment în Piaţa Revoluţiei.

"În vederea asigurării transparenţei şi corectei informări a populaţiei, pentru ziua de sâmbătă în Piaţa Victoriei va fi amplasat un Punct de comunicare publică unde comunicatorii Jandarmeriei, Poliţiei şi Pompierilor vor informa permanent despre dinamica misiunilor", anunţă un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, transmis AGERPRES.

De asemenea, conform sursei citate, pentru asigurarea măsurilor de prevenire, monitorizare şi gestionare a eventualelor situaţii de urgenţă care pot apărea pe timpul manifestaţiei, IGSU va avea dislocate, în teren, echipaje de intervenţie specifice stingerii incendiilor şi acordării asistenţei medicale de urgenţă.

Jandarmeria Capitalei a făcut un apel la participanţii la manifestaţiile programate pentru sâmbătă să protesteze paşnic, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Potrivit comunicatului citat, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor cu ocazia celor două manifestaţii care vor avea loc în Capitală, ambele fiind declarate şi avizate în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice.

"Prezenţa jandarmilor la aceste manifestaţii publice este o obligaţie legală şi are ca scop asigurarea unui cadru de siguranţă pentru participanţi şi a tuturor condiţiilor care să permită cetăţenilor exercitarea neîngrădită a drepturilor şi a libertăţilor garantate de Constituţia României. Echipele de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente pentru menţinerea permanentă a legăturii cu organizatorii şi participanţii şi ne bazăm pe colaborarea cu aceştia pentru a-i îndepărta pe cei care provoacă sau instigă la violenţă. Facem apel la toţi participanţii la aceste adunări publice să manifeste paşnic, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial", se arată în comunicat.

DGJMB precizează că, din raţiuni de siguranţă, participanţii la manifestaţii sunt rugaţi să nu deţină bagaje sau genţi voluminoase şi să se îndepărteze de persoanele sau grupurile care au intenţia de a periclita buna desfăşurare a evenimentelor. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Protest de amploare anunţat pentru sâmbătă în Piaţa Victoriei; organizatorii estimează că vor participa 250.000 de oameni

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.