Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Trei noi contracte pentru proiecte cu finanţare europeană de aproximativ 25 de milioane de euro au fost semnate între Primăria Municipiului Timişoara şi ADR Vest, acestea vizând cumpărarea a şapte garnituri de tramvaie noi, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Clinicii ORL a Spitalului Municipal şi construirea unei creşe.

* Mai puţin de o jumătate dintre candidaţii de la examenul de titularizare din judeţul Arad au reuşit să obţină nota minimă 7 la proba scrisă pentru a fi declaraţi admişi, fiind înregistrată o singură notă de 10, în timp ce un sfert dintre candidaţi nu au obţinut nici nota 5, care le dădea dreptul să fie suplinitori.

* Circa 84% din cei 1.185 de candidaţi înscrişi la examenul de titularizare au luat note peste cinci, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

* Peste o jumătate dintre lucrările scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean Harghita rămân nefinalizate, din cauză că firmele de construcţii nu se prezintă la licitaţie pentru executarea lor, a declarat preşedintele instituţiei, Borboly Csaba.

* Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Ioan Rus a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al unui nou corp de clădire a Spitalului Judeţean de Urgenţă, care va avea şase etaje şi heliport, informează instituţia printr-un comunicat de presă.

* Incendiul care a distrus, în noaptea de luni spre marţi, un restaurant cu etaj din centrul municipiului Galaţi a fost cauzat de un scurtcircuit la instalaţia electrică, a declarat Dan Ionaşcu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

* Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat la Focşani că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va achiziţiona în perioada următoare circa 300 de maşini de răspuns la incendii, cu o capacitate de 4.000 de litri, precum şi 170-200 maşini de răspuns la incendii, cu o capacitate de 10.000 de litri.

* Un al treilea aparat de radiologie a fost pus în funcţiune la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, noul echipament fiind amplasat în clădirea "Medicală" iar celelalte două, în Ambulatoriu şi în corpul central, astfel încât nu va mai fi necesar transportul pacienţilor care au nevoie de investigaţii radiologice de la un corp de clădire la altul.

* Peste 350 de persoane au primit îngrijire de la paramedicii SMURD la punctele de prim-ajutor medical instalate pe plajele din staţiunile turistice de la începerea vacanţei de vară, pe 14 iunie, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

* Pesta porcină africană a fost confirmată în ultima săptămână în alte patru localităţi din judeţul Giurgiu - Hodivoaia, Hulubeşti, Gostinu şi Oinacu -, numărul focarele de PPA în judeţ ajungând la 36.

* Primarii din Asociaţia ''Moldova se dezvoltă'' sunt sceptici cu privire la rectificarea bugetară anunţată de Ministerul Finanţelor şi susţin că mai au bani pentru funcţionarea instituţiilor doar până la sfârşitul lunii septembrie. Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a afirmat, la Piatra-Neamţ, că banii colectaţi de Ministerul Finanţelor au fost alocaţi în ''găuri negre''.

* Secţia de Oncologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a fost complet reabilitată şi echipată atât cu aparatură medicală, cât şi cu mobilier specific nou, pacienţii urmând să fie mutaţi miercuri în spaţiile reamenajate.

* Un bărbat de 60 de ani, dispărut luni seara în munţii Bucegi, este căutat de echipe mixte de jandarmi şi salvamontişti din judeţele Braşov şi Prahova, la căutări participând şi elicopterul SMURD care, anterior, a coborât din masivul Făgăraş patru motociclişti rămaşi fără benzină în zona refugiului Berevoiescu.

* Aproximativ o jumătate dintre candidaţii care au participat la examenul de titularizare (49%) au obţinut note peste 7, rata de promovare fiind de 84%, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. 35% dintre candidaţi au obţinut note între 5 şi 7 iar 16% - note sub 5. S-a înregistrat şi o notă de 1, la Chimie.

* Primăria Sfântu Gheorghe vrea să construiască un parc de aventură unic în ţară, pe un teren de peste 12 hectare aflat între municipiu şi staţiunea Şugaş-Băi, în vederea diversificării ofertei turistice a judeţului Covasna. Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, investiţia totală se va cifra la 4,7 milioane de euro şi vizează, printre altele, construirea unei clădiri cu două nivele, care va găzdui magazine de suveniruri, restaurant şi bar cu terasă din sticlă deasupra lacului, un cinema şi o sală de jocuri.

* Aplicaţia pentru telefonul mobil a Primăriei Braşov, mybrasovcity, oferă noi servicii electronice braşovenilor şi nu numai, printre acestea numărându-se plata taxelor şi impozitelor locale, obţinerea permiselor de liberă trecere, programări online pentru obţinerea buletinelor.

* Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că holdingul SANLAS din Graz s-a arătat interesat să investească într-un centru de recuperare medicală în Suceava şi doreşte să înceapă demersurile în vederea materializării unui astfel de proiect.

* Circulaţia se desfăşoară cu restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, pe ambele sensuri de mers, din cauza lucrărilor de reabilitare la covorul asfaltic, informează ITPF Giurgiu. Timpul de aşteptare pentru ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse este de 50 de minute atât pentru autoturisme, cât şi pentru camioane.

* Un nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a fost inaugurat, la Vulturu, în prezenţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi a reprezentanţilor autorităţilor judeţene şi locale. AGERPRES/(editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.