Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Sănătăţii, în perioada 23-25 iulie, mai multe regiuni italiene se confruntă cu un nou val de caniculă, în mai multe oraşe ale ţării.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de MAE, autorităţile locale au emis cod roşu pentru caniculă, valabil în ziua de 24 iulie, pentru oraşele: Brescia (Lombardia), Bolzano (Trentino Alto-Adige), Florenţa (Toscana), Perugia (Umbria) şi Torino (Piemonte).

Pentru ziua de 25 iulie, codul roşu pentru caniculă este extins şi pentru oraşele Bologna (Emilia-Romagna), Frosinone, Rieti, Roma (Lazio), Genova (Liguria), Pescara (Abruzzo), Trieste (Friuli Venezia Giulia) şi Verona (Veneto). A fost emis, de asemenea, cod portocaliu de caniculă pentru mai multe oraşe din nordul şi centrul ţării.

Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea Buletinului meteo emis de Ministerul Sănătăţii (disponibil la adresa: http://www.salute.gov.it/portale/caldo/bollettiniCaldo.jsp?lingua=italiano&id=4542&area=emergenzaCaldo&menu=vuoto&btnBollettino=BOLLETTINI), precum şi site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ şi al Serviciului de Protecţie Civilă: www.protezionecivile.gov.it.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 3137.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia (https://www.facebook.com/roma.mae.romania) şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.