COD GALBEN: 27-09-2021 ora 10 Intre 10:30 si 12:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Braşov, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ţara Dornelor a devenit a cincea destinaţie de ecoturism din România, singura de acest tip din Bucovina, recunoscută oficial de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT).

Acest statut a fost obţinut la iniţiativa Asociaţiei de Ecoturism Ţara Dornelor (AETD), în urma acţiunilor derulate în cadrul proiectelor de dezvoltare şi consolidare a destinaţiilor de ecoturism din România, finanţate de Romanian - American Foundation şi Fundaţia pentru Parteneriat, Programul Green Entrepreneurship 2.0.

Potrivit iniţiatorilor, statutul de Destinaţie de ecoturism a fost obţinut cu sprijinul semnatarilor Pactului pentru Ţara Dornelor, din care fac parte reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, respectiv cele zece UAT-uri din destinaţie, ai ariei protejate (Administraţia Parcului Naţional Călimani), ai Serviciului de promovare Turistică şi Salvamont Vatra Dornei, ai sectorului privat şi ai entităţilor culturale şi de învăţământ din zonă.

Vizita de evaluare a avut loc în perioada 28-30 mai şi a fost realizată de reprezentanţi ai ANT, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism şi ai Asociaţiei de Ecoturism din România (AER).

"Finalul unui an de muncă pentru parcurgerea tuturor etapelor necesare în procesul de evaluare a destinaţiei ne aduce o recunoaştere oficială din partea autorităţilor centrale, dar, şi mai important, un parteneriat local public-privat mai puternic şi mai închegat în jurul acţiunilor de promovare şi dezvoltare sustenabilă a Ţării Dornelor prin intermediul ecoturismului. (...) Sperăm ca acest statut să contribuie semnificativ la strategia de dezvoltare a brandului Ţara Dornelor ca destinaţie de ecoturism, în spatele căruia stau demersurile de dezvoltare economică a zonei prin extinderea reţelei de produse şi servicii ecoturistice locale. Le mulţumim tuturor partenerilor noştri, şi, în mod special, reprezentanţilor Administraţiei Parcului Naţional Călimani şi ai Serviciului de Promovare Turistică şi Salvamont Vatra Dornei, care au fost alături de noi în toate momentele importante", a declarat managerul destinaţiei ecoturistice Ţara Dornelor, Cazimirciuc Maricica.

În prezent, pe harta destinaţiilor de ecoturism din România se mai află Ţara Haţegului - Retezat, din judeţul Hunedoara, Ţinutul Zimbrului - Vânători, din Neamţ, Zărneşti - Piatra Craiului, din judeţul Braşov şi Mara - Coşău - Creasta Cocoşului, din Maramureş.

Arealul turistic Ţara Dornelor este localizat în partea de sud-vest a judeţului Suceava, regiunea istorică Bucovina, fiind suprapus pe unitatea de relief Depresiunea Dornelor şi are în componenţa sa municipiul Vatra Dornei şi nouă comune - Ciocăneşti, Cârlibaba, Iacobeni, Dorna Arini, Şaru Dornei, Panaci, Dorna Candrenilor, Coşna şi Poiana Stampei. Destinaţia este străjuită de patru masive montane din Carpaţii Orientali, respectiv Giumalău, Călimani, Suhard şi Bistriţei.

Prezenţa ariei naturale protejate, Parcul Naţional Călimani, face şi mai necesară dezvoltarea ecoturismului în zonă, pentru conservarea acestui cadru natural cu o valoare deosebită.

Dezvoltarea ecoturismului în Ţara Dornelor este susţinută de Romanian - American Foundation şi Fundaţia pentru Parteneriat. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Tara Dornelor / Facebook 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.