

Incendiul de la mănăstirea Rîmeţ, cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania, a fost lichidat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după aproximativ 14 ore de intervenţie a peste 100 de pompieri, la faţa locului fiind păstrate în continuare, pentru supraveghere, o autospecială şi o autoscară mecanică.
Adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, maior Ovidiu Costea, a declarat că toate focarele de incendiu au fost lichidate, iar sâmbătă vor fi stabilite cauza de izbucnire a focului şi valoarea pagubelor.
Potrivit estimărilor pompierilor, din suprafaţa totală de 1.400 de metri pătraţi a acoperişului clădirii, unde a izbucnit focul, a fost afectată o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi.
În clădirea respectivă sunt chiliile călugăriţelor, ateliere, bucătăria, sala de mese.
"A ars structura din lemn a acoperişului cu învelitoare din tablă. Pe aproximativ 50% s-a prăbuşit acoperişul, dar fără a fi afectate spaţiile din interior decât într-o proporţie de 20% la nivelul etajului. Au fost afectate mai multe bunuri personale din chilii, precum şi obiecte de cult (icoane, veşminte, cărţi etc.)", a transmis Ovidiu Costea.
El a menţionat că, din partea ISU Alba, s-a intervenit cu 89 de subofiţeri şi nouă ofiţeri, care au acţionat cu şase autospeciale. Din Cluj, au fost trimişi, cu două autospeciale, zece subofiţeri de la Detaşamentul Turda. De asemenea, au fost prezenţi zece poliţişti, trei salvamontişti şi voluntari.
Mănăstirea Rîmeţ este cel mai vechi aşezământ monahal din Transilvania. Aici, sunt acum în jur de 100 de călugăriţe.
Primii călugări s-au stabilit la Rîmeţ la începutul secolului al XIII-lea, ridicând pentru început o biserică de lemn. Un secol mai târziu a fost construită o biserică de piatră, a cărei arhitectură aminteşte de cele din Ţara Haţegului şi Zarandului din secolele XIII-XIV. Cea de-a doua biserică, cea nouă, a fost construită între 1982 şi 1992. Incendiul a izbucnit la clădirea situată în apropierea noii biserici.
Mănăstirea este printre cele mai mari din Transilvania. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |