

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 21 de localităţi din 15 judeţe, pentru înlăturarea urmărilor generate de fenomenele meteorologice periculoase.
Potrivit IGSU, s-a acţionat pentru evacuarea apei din cinci case, 37 beciuri şi peste 80 de anexe şi alte spaţii afectate de inundaţii. Totodată, din cauza vântului puternic, patru acoperişuri au fost desprinse de pe clădiri, iar şase copaci au fost doborâţi pe carosabil, fiind avariate 18 autoturisme.
Sursa foto: ISU Neamţ
"În urma ploilor de ieri şi din această noapte, pompierii au acţionat pentru salvarea persoanelor surprinse de apă şi pentru înlăturarea urmărilor generate de fenomenele meteorologice periculoase. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate intervenţii în 21 de localităţi din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Constanţa, Gorj, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Tulcea şi Vâlcea", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis joi AGERPRES.
Cele mai semnificative efecte au avut loc în judeţul Neamţ, unde efectivele ISU au acţionat pe toată durata nopţii pentru evacuarea apei acumulate în gospodării şi pe străzile din municipiul Piatra Neamţ.
Sursa foto: ISU Neamţ
Pompierii au salvat două persoane care au rămas blocate în autoturism după creşterea nivelului pârâului Potocina. De asemenea, 15 persoane din zona Văleni - municipiul Piatra Neamţ au fost evacuate şi cazate pe timpul nopţii într-un spaţiu al autorităţilor locale, urmând ca pe parcursul zilei de joi să revină la casele lor.
"Încă de la apariţia primelor situaţii de urgenţă generate de ploi, IGSU a dislocat în sprijinul pompierilor de la ISU Neamţ mai multe echipaje din judeţele Iaşi, Suceava şi Vaslui. Şi la această oră, salvatorii din judeţul Neamţ acţionează cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodării şi pentru evaluarea situaţiei produse în urma viiturilor de noaptea trecută", se arată în comunicat.
Sursa foto: ISU Neamţ
În urma instituirii codurilor portocalii şi roşii de meteorologi şi hidrologi, unităţile IGSU au transmis 26 mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, care au vizat măsuri preventive pentru localităţi din judeţele Alba, Arad, Bacău, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj şi Tulcea.
În continuare, toată ţara se află sub prognoză de instabilitate atmosferică accentuată, averse, vijelii şi căderi de grindină.
Sursa foto: ISU Satu Mare
Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situaţii de urgenţă. În funcţie de evoluţia situaţiei din teren, salvatorii pot acţiona imediat cu motopompe de mare capacitate pentru evacuarea apei din locuinţe, precum şi cu bărci de salvare pentru recuperarea persoanelor surprinse de viituri, precizează IGSU. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Neamţ: Inundaţii în municipiul Piatra-Neamţ după avertizarea de Cod roşu; 15 persoane evacuate
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |