COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate
Proprietarii terenului din apropierea Lacului Sfânta Ana solicită luarea unor măsuri urgente în cazul urşilor prezenţi în zonă, aceştia susţinând că turiştii sunt în pericol.
Într-o adresă a Asociaţiei Composesorale Sfânta Ana, "proprietară de drept a terenului din zona lacului Sfânta Ana", trimisă mai multor instituţii, se arată că în ultima vreme sunt prezenţi în zonă patru urşi adulţi şi şapte pui, de vârste diferite.
Potrivit sursei citate, unul dintre urşii care şi-a făcut apariţia în zonă săptămâna trecută are un comportament agresiv, este obişnuit cu prezenţa oamenilor şi, în ultimele zile, a atacat un turist şi pe unul dintre angajaţii asociaţiei, care încerca să protejeze vizitatorii.
"Vă atragem încă o dată atenţia că, în curând, cu ocazia vizitei Papei şi sărbătoririi Rusaliilor, numărul turiştilor în zonă va creşte la ordinul miilor pe zi, iar prezenţa urşilor care prezintă un comportament agresiv reprezintă un pericol extrem de mare asupra siguranţei vizitatorilor", se arată în adresa făcută publică pe pagina sa de Facebook de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.
În document se mai precizează că au fost luate măsuri pentru prevenirea prezenţei urşilor, respectiv în zonă nu există coşuri de gunoi sau pubele deschise, resturile menajere sunt adunate în tomberoane anti-urs, picnicul în zona lacului este interzis şi zona este curăţată zilnic.
"Reiterăm solicitarea noastră şi vă solicităm respectuos să luaţi măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei vizitatorilor şi prevenirea unor incidente tragice la Lacul Sfânta Ana", se mai arată în adresa care a fost trimisă la Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Consiliul Judeţean Harghita şi Primăria Cozmeni.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, Domokos Laszlo, a declarat, pentru AGERPRES, că respectiva adresă încă nu a ajuns la instituţia pe care o conduce, dar în acest caz măsurile pot fi luate de gestionarul fondului de vânătoare din zonă, care poate alunga urşii cu diverse metode şi care trebuie să solicite de la Ministerul Mediului eventuala relocare sau extragere a exemplarelor periculoase.
În context, Gavril Hădâmbaş, fost custode al rezervaţiei şi administrator al serviciului de bărci de agrement de la Lacul Sfânta Ana, spune că urşii nu atacă din senin, ci doar atunci când oamenii se apropie prea mult sau când se interpun între o ursoaică şi puii ei.
"Nu am văzut niciodată un urs care să atace pentru că aşa vrea el, ci doar atunci când oamenii se apropie prea mult de el sau când un om se interpune între o ursoaică şi puii ei, altfel ursul nu atacă", a afirmat Gavril Hădâmbaş.
În cazul angajatului Asociaţiei Composesorale care a fost atacat de urs atunci când încerca să protejeze vizitatorii, Havril Hădâmbaş susţine că situaţia a fost generată de lipsa de experienţă a acestuia în ceea ce priveşte comportamentul urşilor, în condiţiile în care asociaţia nu dispune de "niciun specialist în ştiinţele naturii". AGERPRES / (AS, A - autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.