COD GALBEN: 04-12-2021 ora 18 Intre 18:30 si 23:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 39% dintre români s-ar prezenta "sigur" la vot la alegerile europarlamentare, PNL şi PSD situându-se la egalitate în ce priveşte intenţiile de vot, potrivit Barometrului de Opinie Publică al Academiei Române, prezentat luni în aula acestui for.

La întrebarea privind exprimarea intenţiei de vot, pe o scală de 1 la 10, în care 1 înseamnă "sigur nu voi vota", iar 10 "sigur voi vota", 39,2% s-au exprimat cu "sigur voi vota", iar 11% cu "sigur nu voi vota".
 

Dintre aceştia, cu PSD ar vota 26,4%, cu PNL - 26,1%, Alianţa 2020 - 20,1%, Pro România - 8,5%, ALDE - 8,2%, UDMR - 4%, PMP - 3,5%, UNPR - 1%.

În privinţa celor care au ales o intenţie de vot, respectiv 63,1% dintre respondenţi, cu PNL ar vota 27,6%, cu PSD - 25,5%, Alianţa 2020 - 16,5%, ALDE - 9,2%, Pro România - 9,1%, UDMR - 4,8%, PMP - 3,9%, UNPR - 1,1%.

În ceea ce priveşte referendumul din 26 mai, 59% sunt de acord cu convocarea acestuia, 23,8% nu sunt de acord, iar 17,2% - nu ştiu, nu răspund, iar 60,5% spun că se vor prezenta.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce cu 41% în privinţa încrederii populaţiei, şeful statului fiind urmat de Gabriela Firea - 25,2%, Mugur Isărescu - 22,3%, Victor Ponta - 22,1%, Călin Popescu Tăriceanu - 21,8%, Dacian Cioloş - 21,4%, Ludovic Orban - 17,3%, Dan Barna - 15%, Liviu Dragnea - 12,8%, Viorica Dăncilă - 8,7%, Eugen Tomac - 6,7% şi Kelemen Hunor - 4,8%.

Potrivit cercetării Academiei Române, românii consideră în proporţie de 76,4% că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ţară, 18,5% spun că România merge într-o direcţie bună, iar 5,1% nu ştiu/nu răspund.

Dintre îngrijorările românilor, corupţia se situează pe primul loc, 47,3% declarându-se "foarte mult" îngrijoraţi şi 36,9% "mult".

În ceea ce priveşte situaţia financiară din propria familie, 47,6% dintre respondenţi au declarat că aceasta este bună.

Studiul a fost realizat de Inscop Research, în perioada 12 aprilie - 3 mai pe un eşantion reprezentativ de 1.050 de persoane cu vârsta de 18 şi peste 18 ani, cu o eroare maximă de plus, minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Sondajele au fost realizate în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.