Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Familia Regală sărbătoreşte ziua de 10 mai printr-o serie de evenimente, între care Gala Asociaţiei Furnizorilor Casei Regale a României şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, de la ora 18,00, la Palatul Elisabeta va fi seara dedicată Societăţii de Cultură Macedo-Române, iar joi, de la ora 17,00, Custodele Coroanei, Margareta, va fi gazda unui eveniment dedicat Federaţiei Române de Oină, în cadrul căruia va fi instituită şi "Cupa Reginei" la oină. La ambele manifestări, alături de Custodele Coroanei se va afla principele Radu. De altfel, sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf, vor avea loc finalele "Cupei Reginei" şi "Cupei Regelui" la oină, la care va fi prezent şi principele Radu.

Joi seara, de la ora 19,00, este programată Gala anuală a Asociaţiei Furnizorilor Casei Regale a României. În cadrul ceremoniei, la care va lua parte principele Radu, vor fi înmânate diplome de excelenţă acelor companii sau persoane recunoscute pentru serviciile de înaltă calitate.

În ziua de 10 mai, de la ora 11,00, la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal va avea loc o ceremonie militară de depunere de flori în memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român, precizează comunicatul citat. Vor fi prezenţi Custodele Coroanei, Margareta, principele Radu, principesa Elena şi Alexander Philips Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria.

Aici va avea loc un concert de muzică de fanfară şi va fi executată o demonstraţie de măiestrie a mânuirii armei.

Tot vineri, la ora 17,00, Palatul Elisabeta va găzdui tradiţionalul Garden Party, la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc în prezenţa Custodelui Coroanei, a principelui Radu, a principesei Elena şi a lui Alexander Philips Nixon, precum şi a principeselor Sofia şi Maria. Printre invitaţi se vor număra reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.

În cursul serii de vineri, la ora 19,00, la Sala Radio va avea loc concertul regal susţinut de Orchestra Naţională Radio, dedicat sărbătorii zilei de 10 mai. Repertoriul va cuprinde Imnul Regal de E. Hubsch, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară şi orchestră op. 26 de M. Bruch şi Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27 de S. Rachmaninov. Dirijorul concertului este Christian Schumann. La eveniment va fi prezentă principesa Maria. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.