Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Inspectorul principal de poliţie Ioan Ovidiu Nagy, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Deva, a fost desemnat luni "poliţistul anului" de către conducerea IPJ Hunedoara, superiorii săi apreciind faptul că ofiţerul a reuşit să soluţioneze peste 110 dosare penale pe parcursul anului 2018 şi să identifice un bărbat suspectat că ar fi agresat sexual o fetiţă de 6 ani.

Ofiţerul de poliţie este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne din anul 2013, fiind absolvent al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti şi al Cursurilor de Masterat organizate de Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia în specializarea "Ştiinţe Penale şi Criminalistică".

"Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, au fost premiaţi cei mai buni poliţişti, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Astfel, Serviciul Criminalistic a fost desemnat "cea mai bună structură de suport", Poliţia municipiului Hunedoara a fost premiată pentru "cea mai bună subunitate de poliţie", în timp ce Serviciul Rutier al IPJ Hunedoara a fost desemnat "colectivul anului".

De asemenea, 70 de ofiţeri şi agenţi de poliţie au fost avansaţi la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen.

Tot cu această ocazie, în holul central al Poliţiei Deva a fost deschisă publicului o expoziţie de pictură cuprinzând lucrări realizate de poliţista Andreea Alba, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, şi o parte a colecţiei de timbre a comisarului şef de poliţie Eugen Negriu. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.