Poliţiştii Brigăzii Rutiere din Capitală au aplicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, peste 50 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 18 certificate de înmatriculare în urma unei acţiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, pentru diminuarea nivelului de victimizare a populaţiei prin accidente rutiere care au principala cauză de producere defecţiunile tehnice ale vehiculelor, pe 22 şi 23 martie, în intervalul orar 22,00 - 6,00, Brigada Rutieră a organizat activităţi de control în trafic în colaborare cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român.
"Având în vedere că în ultima perioadă tot mai multe vehicule poluează fonic, urmare modificărilor neomologate aduse sistemului de evacuare al autovehiculelor, în cadrul controalelor efectuate în trafic au fost verificate cu preponderenţă acest gen de vehicule. Astfel, au fost controlate 78 autovehicule şi aplicate 56 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 25.000 lei. Din totalul sancţiunilor, 10 au fost aplicate pentru defecţiuni ale sistemul de evacuare a noxelor, 32 pentru alte defecţiuni tehnice, 1 pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 13 pentru alte abateri de la normele rutiere", precizează instituţia.
Brigada Rutieră informează că în cadrul activităţilor de control au fost reţinute 2 permise de conducere pentru nerespectarea semnificaţia culorii roşii a semaforului electric şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice majore.
De asemenea, arată sursa citată, a fost depistat conducătorul unui autovehicul care efectua în mod ilegal transport contra cost de persoane, context în care acesta a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului utilizat prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
Poliţiştii arată că acest tip de acţiuni vor continua şi în perioada următoare în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice şi precum şi identificarea şi sancţionarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizare conform destinaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |