Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Încă un pacient infectat cu acinetobacter a murit la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta". Potrivit unei informări a managerului unităţii medicale, Beatrice Mahler, este vorba despre o pacientă în vârstă de 78 de ani, care a făcut stop cardiac şi care nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

* Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au decis să îşi suspende activitatea până la data de 8 martie, în semn de protest faţă de adoptarea OUG 7. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea activităţii, cu excepţia cazurilor urgente, în intervalul 08,00 - 10,00, până la 8 martie, precum şi prelungirea măsurii suspendării activităţii nemijlocite cu publicul până la aceeaşi dată.

* Senatul şi Camera Deputaţilor l-au numit, în şedinţă comună, pe Florin Mituleţu-Buică, ca preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, după ce fostul şef al instituţiei Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţie. Florin Mituleţu-Buică a declarat, după ce a fost validat în funcţie, că obiectivele sale sunt alegeri 'libere' şi 'corecte', precum şi unificarea legislaţiei în domeniu şi o transparenţă cât mai mare a proceselor electorale.

* Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care prevede că vor fi desfiinţate cele opt direcţii regionale şi vor fi înfiinţate la nivelul judeţelor, precum şi trecerea structurii vamale din cadrul ANAF la Ministerul de Finanţe.

* Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că săptămâna viitoare va depune un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului începând din anul 2012, afirmând că CNA trebuia să fie o instituţie apolitică şi s-a dovedit că nu este.

* Un bărbat asupra căruia s-au găsit mai multe ştampile medicale, dar care nu figurează ca medic în evidenţele statului, a fost reţinut de poliţişti, după ce o femeie l-a reclamat că i-a eliberat un document pretins medical, a informat DGPMB. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că Direcţia de Sănătate Publică a făcut verificări în cazul falsului medic reţinut pentru înşelăciune, iar pe numele acestuia există mai multe plângeri.

* Moţiunea simplă intitulată 'Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie', iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, va fi citită şi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor marţea viitoare, iar votul final va fi dat miercuri. Decizia a fost luată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

* Preşedintele Klaus Iohannis continuă "blocajul" la adresa Executivului prin "contestarea bugetului la Curtea Constituţională", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

* Structurile de intervenţie în situaţii de urgenţă au salvat peste 11.000 de persoane în cadrul a circa 430.000 de acţiuni desfăşurate în anul 2018, potrivit evaluării activităţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.